Teribilul autogol al imensului goleador Nicolae Robu

„Vom achiziționa 40 de tramvaie noi pe fonduri europene. Nu este niciun motiv să nu obținem fonduri europene, pentru că trebuie înțeles că la aceste fonduri europene nu ești în competiție decât cu tine însuți. Tot vorbesc tot felul de deștepți că trebuie să câștigi acele fonduri. Nu câștigi nimic. Există sume alocate pe polii de creștere, pe diverse structuri administrativ-teritoriale. Trebuie să faci proiecte pe care să le implementezi.” Declarația îi aparține primarului Nicolae Robu și a fost făcută în luna iulie, așadar cu aproximativ două luni în urmă. Și avea dreptate, Timișoara are rezervate 56 de milioane de euro pe o axă a Programului Operațional Regional (POR), singura condiție fiind să scrie un amărât de proiect.

Ei bine, alergând singură în cursă, Primăria Timișoara a reușit incredibila contraperfomanță de-a ajunge… pe locul II. Sau poate chiar III. Fiindcă proiectul privind achiziționarea a 40 de tramvaie a fost respins. Și nu o dată, ci de trei ori. În condițiile în care același primar se lăuda, din păcate fără argumente, că Timișoara e campioana atragerii fondurilor europene. „Ştim să facem proiecte. Nu se pune problema să facem proiecte atât de proaste încât să fie respinse”, se tot lăuda primarul, lansând în paralel noi invective la adresa „netrebnicilor” din presă, a haterilor cu „suflet negru” care nu văd ceea ce nu-i de văzut. Adică faptul că Primăria Timișoara ar fi campioană la fonduri europene.

Dar iată că viața reală bate realitatea virtuală, iar Primăria Timișoara a făcut proiecte atât de proate, încât să fie respinse. Asta dacă nu cumva specialiștii care evaluează proiectele sunt niște hateri care fac parte din „grupul împotriva Timișoarei”. Nu mai spun că, deși e aproape finalul lunii septembrie, municipalitatea nu are niciun proiect depus pentru cele 56 de milioane de euro, termenul limită fiind 30 decembrie. Mai contează faptul că Primăria Oradea a depus, pe aceeași axă, un proiect de cumpărare de tramvaie noi, încă din luna aprilie?

În termeni fotbalistici, că tot crede Robu că se pricepe la acest sport, avem de-a face cu un autogol antologic. Din partea unui golgeter care, meci de meci, marchează câte 10, 12 sau 15 goluri. Ar fi aici o oarecare diferență. Autogolul dat de Robu e în lumea reală, afectând puternic Timișoara. În schimb, golurile sale sunt într-o lume paralelă, în niște mascarade de meciuri care fac cea mai proastă reclamă fotbalului. Meciuri în care toți de pe teren, și în special portarul și fundașii adverși, joacă pentru cel care chiar se crede mai bun decât Van Basten. Și deși pare un exemplu puțin frivol, probabil din cauza unor astfel de „jucători” precum îi are Robu pe terenul de fotbal, lucrurile merg cum merg în Primăria Timișoara. O primărie transformată într-o realitate paralelă, fără nicio legătură cu Timișoara reală. Așa cum meciurile invocate n-au nici cea mai mică legătură cu fotbalul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mbombe Ion a spus: (septembrie 24th, 2018 at 11:57 )

A doua fraza a textului explica cel mai clar rezultatul,situatia si realitatea din Tms !!!! Citez: „Nu este niciun motiv să nu obținem fonduri europene, pentru că trebuie înțeles că la aceste fonduri europene nu ești în competiție decât cu tine însuți. ” Deci infrangerea era previzibila, din start!

Sirius a spus: (septembrie 24th, 2018 at 14:13 )

Draga autorule, valoarea adevarata a unui primar sta in numarul de vizualizari, like-uri si sondaje de pe feisbuc. Proiectele europene sunt pentru loseri. Si oricum nu conteaza banii ieuropenilor… le facem din bugetul local. Ce europeni au facut 3 pasaje? Ei au taiat ”pamblica”?

Darius a spus: (septembrie 24th, 2018 at 14:22 )

Umbla cranga prin Politehnica, un individ slab ca profesor, slab in orice tip de organizare administrativa. Singura lui calitate este setea de razbunare si faptul ca nu suporta oameni destepti in jurul lui. Pur si simplu ii plac lingusitorii. E si asta o calitate, nu?

Mada a spus: (septembrie 24th, 2018 at 23:30 )

Pai lui Kristoff, carataorul de geanta, nu pentru ca scrie asa bine proiecte pentru fonduri europene i-a fost majorat salariul?

tibi a spus: (septembrie 25th, 2018 at 09:52 )

Bai, milos, redusule psihic, de unde visezi tu 40 de tramvaie intr-un oras falimentar? Crezi ca uniunea arde bani pe 40!!!! de tramvaie? Tu gandesti un pic inainte sa bati copitele alea pe tastatura? Da, la fel cum se bucura lumea ca nu e metrou sau statie spatiala in timisoara. MARE BOU esti.

anteconbega a spus: (septembrie 25th, 2018 at 17:09 )

Laie West Nile, acest Ceapaev al Timişoarei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top