Timisoara intra in zodia Cataloniei! Trei zile de spectacole cu giganti si nu numai / PROGRAM

Cel mai mare și mai impresionant festival catalan din afara Spaniei se mută la Timișoara. În perioada 8-10 august, orașul de pe Bega se transformă într-o uriașă scenă, unde vor putea fi văzuți giganți, vor putea fi admirate jocuri cu foc și turnuri umane. Intrarea este gratuită la toate evenimentele.

aplec

Aplec Internacional de la Sardana este organizat de ADIFOLK Barcelona, Primăria Timişoara, Consulatul Onorific al Spaniei în Timişoara şi Asociaţia ViaRumania Cultura și aduce în orașul de pe Bega peste 500 de artişti catalane. Evenimentul se anunță foarte spectaculos și include parade cu giganţi, jocuri cu foc sau turnuri umane. Festivalul începe pe 8 august, în Parcul Rozelor, cu un spectacol de Sardanas (hore catalane), și va continua cu expoziții de construcții umane, dansuri cu bastoane. Se anunță foarte spectaculoasă parada programată pentru 9 august, de la ora 18,30, pe traseul str. Mărăşeşti colţ cu Gh Dima – Piaţa Victoriei – Modex – bd. 20 Decembrie 1989 ( închisă circulaţia pe ambele sensuri) – CD Loga – Bd. Regele Ferdinand – Piaţa Regia Maria – Bd. Republicii – Piaţa Victoriei. Tot în seara a doua va avea loc spectacolul „La Terra i el Foc a Catalunya”.

Program,

Vineri, 8 august

Parcul Rozelor
ora 10 – Sardanas – hore catalane. Grupurile Cobla Jovenívola d’Agramunt , Sol Ixen, Sa Palomera și Xàldiga

Iulius Mall
orele 15 – 16,30 – Dans cu bastoane şi muzică tradiţională catalană. Grupurile Bastoners de l’Esbart Cabirol de Sils şi Sacaires de Tarragona

Platoul din fața stadionului „Dan Păltinișanu”
orele 17 – 18 – Construcții umane – Falcons. Grupul Falcons de Barcelona

Piaţa Victoriei – str. Mărăşeşti – str. Alba Iulia
orele 18 – 19 – Spectacol itinerant. Grupurile Colla de Geganters de Cervera și Colla de Geganters de Ribes de Freser

Piața Victoriei
orele 19 – 23 – Eveniment principal: Spectacolul „Cerul și Marea în Catalonia”

Sâmbătă, 9 august

Piaţa Victoriei
orele 11 – 13 – Ateliere de cultură populară catalană şi scrabble: cursuri de dans Sardana, cursuri de Falcons – construcții umane, scrabble multicultural, poze cu capetele gigant. Grupurile Gegants i Mulassa de Montblanc, Gegants de Ribes, Esbart Cabirol şi Capgrosos dela fundació de la Roda
orele 11 – 18 – Pregătirea elementelor imaginare – Expunerea elementelor de recuzită, giganți capete uriașe, draci etc.
orele 11,30 – 12,30 – Sardanas și Construcții umane.

Piaţa Victoriei
orele 17,30 – 19 – Paradă. Toate grupurile participante la festival
orele 19 – 23 – Eveniment principal: Spectacolul „Pământul și Focul în Catalonia”

Duminică, 10 august

Piaţa Victoriei
orele 11 – 13 – Ateliere de cultură populară catalană şi scrabble: cursuri de dans Sardana, cursuri de Falcons – construcții umane, scrabel multicultural, poze cu capetele gigant
orele 11 – 18 – Pregătirea elementelor imaginare – Expunerea elementelor de recuzită: giganți capete uriașe, draci etc.
orele 11,30 – 12,30 – Sardanas și Construcții umane.

Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul Timişoara
orele 18 – 20 – Concert de muzică din Catalonia. Grupurile Volta el Mon și Jovenívola d’Agramunt
orele 20 – 20,45 – Paradă şi fanfară catalană. Cu implicarea tuturor grupurilor muzicale participante

Piaţa Victoriei
orele 20,45 – 23 – Eveniment principal: Spectacolul „Nebunia Elementelor”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top