Uhrin: „Jucam doar pentru Timisoara”

Sâmbătă are loc duelul, pe teren, dintre Poli Timişoara şi Steaua. Alb-violeţii sunt obligaţi să ia cele trei puncte pentru a rămâne în cursa pentru titlu, însă Dusan Uhrin se confruntă cu probleme de lot. O victorie ar aduce Poli pe primul loc, cel puţin până în etapa viitoare.

Din lotul lui Dusan Uhrin ar putea lipsi şase jucători de bază. Zicu şi Bourceanu sunt suspendaţi. Sepsi, care are o accidentare mai veche, iar Ricketts va fi inapt două săptămâni după ce s-a accidentat în cantonamentul efectuat cu naţionala Canadei. Axente şi Magera ar putea fi totuşi recuperaţi până la ora partidei. „Ne aşteaptă un meci dificil. Mi-aş fi dorit măcar acum să pot spune că Poli e favorite. Din păcate, accidentările şi faptul că Steaua reprezintă o echipă puternică nu-mi permit să fac această afirmaţie. Este o formaţie care cu siguranţă nu se va speria de faptul că va juca pe un «Dan Păltinişanu» plin până la refuz”, a declarat team-managerul lui Poli, Daniel Stanciu. Chiar şi cu atâtea absenţe în lot, tehnicianul lui Poli speră ca toate cele trei puncte să rămână la Timişoara. „Suntem bucuroşi că în sfârşit am reuşit să umplem stadionul. De acum depinde doar de noi cum vom rezolva partida de sâmbătă. Va fi un meci greu, cu un adversar dificil, care în ultimele două meciuri şi-a îmbunătăţit jocul şi a obţinut rezultate bune. Noi am încercat pe parcursul întregii săptămâni să ne punem pe picioare formaţia, deoarece nu avem lotul complet. Sunt sigur că jucătorii care au evoluat mai puţin vor reuşi să înlocuiască absenţii. Nu sunt hotărât pe cine voi introduce pe teren. Am patru variante pentru formaţia de start. Vreau să precizez că acest meci îl jucăm doar pentru Timişoara, pentru nimic altceva”, a spus Dusan Uhrin. Oţelul Galaţi a fost învinsă, vineri seară, de FC Braşov, astfel că, dacă vor câştiga meciul cu Steaua, alb-violeţii vor deveni liderii clasamentului!
Meciul Poli-Steaua se joacă sâmbătă, de la ora 19,30, şi va fi transmis în direct de Digisport şi Radio Timişoara. Partida va fi arbitrată la centru de Cristian Balaj (Baia Mare), respectiv Cristian Nica (Ploieşti) şi Eduard Dumitrescu (Piteşti) la cele două tuşe. Rezervă va fi Gheorghe Mihai Prodan (Cluj), iar observatori George Ionescu (Bucureşti) şi Ion Turculeanu (Craiova). Fanii sunt rugaţi să vină din timp la stadion, pentru evitarea aglomeraţiei. Porţile se vor deschide la ora 17, iar căile de acces sunt următoarele: poarta E (tribuna 0), porţile C, D, F, G (tribuna I), porţile K, L, M, N (tribuna II), porţile H, I, J (peluza sud) şi porţile P, O, B (peluza nord).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cristi a spus: (aprilie 2nd, 2011 at 10:18 )

„Adevarul verde in fata” (iongirnod.blogspot.com) si „Caleidoscop” (iongarnod.wordpress.com), doua site-uri de exceptie, in care fiecare dintre voi va puteti regasi.Convingeti-va!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top