Sindicalistul Adrian Negoita, foarte aproape sa fie numit subprefect

Consilierul judeţean PSD Adrian Negoiţă este tot mai aproape să fie numit subprefect în locul Lilianei Oneţ. Foarte probabil, fosta liberală va mai rămâne în funcție până la finele lunii. Negoiţă este preşedintele sindicatului CNSLR Frăţia Timiş şi vicepreşedinte la PSD Timişoara.

adrian negoita

Adrian Negoiță nu va putea fi instalat imediat ca subprefect pentru că nu este funcţionar public. După numire, el va pierde automat orice funcţie politică. Pentru funcţia de subprefect mai erau vehiculate numele consilierului judeţean PSD Mihai Ritivoiu şi chiar al fostului subprefect Zoltan Marossy (UDMR). Atât prefectul Eugen Dogariu, cât şi preşedintele CJ, Titu Bojin, susţin acum că Negoiţă va fi cel mai probabil noul subprefect. „Cea mai accentuată persoană pentru funcţia de subprefect în Timiş este Adrian Negoiţă. Evident mai avem şi variante de rezervă”, ne-a declarat Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

ilia-srb a spus: (martie 17th, 2014 at 19:45 )

alo comunistilor,consiler judetean-vice psd si presedinde sindicat,pe cine reprezinta asta la sindicat?de aia iasa la comanda in strada sindicatele,mai la biserica dati o functie sa aiba de toate si ultima sa fie POPA SAPCA !!!!

 
Ciuca Angela a spus: (martie 17th, 2014 at 20:46 )

Solutie BETON !!! Bravos, natiune !

 
ong a spus: (martie 17th, 2014 at 21:03 )

Un semianalfabet (nici macar semidoct),presesdintele comisiei de cultura a CJT. Anul trecut,la o intalnire cu ong-urile,a cerut sa nu se mai subventioneze cartile. Pentru el e suficienta lecturarea cartii de telefoane.

 
Mitu a spus: (martie 18th, 2014 at 07:22 )

Bojin nu a aflat ca Marosy va fi subprefect?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Casa Muhle

Amânare pentru Casa Muhle. Comisia de la CJ Timiș nu se face… deocamdată

Comisia care urma să fie alcătuită la nivelul Consiliului Județean Timiș pentru a efectua cercetări prealabile pentru a declara Casa Muhle de utilitate publică nu se va forma. Cel puțin deocamdată. Proiectul de hotărâre prin care urma să fie constituită această comisie a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 17...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amânare pentru Casa Muhle. Comisia de la CJ Timiș nu se face… deocamdată
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Adversar incomod pentru Poli în turul 2 preliminar al Cupei EHF

Conform tragerii la sorți de astăzi, de la Viena, SCM Politehnica Timișoara va juca în turul al doilea preliminar din Cupa EHF cu învingătoarea partidei dintre Olympiakos Pireu (Grecia) și RK Borac Banja Luka (Bosnia). Meciul tur va avea loc în România în 5 sau 6 octombrie, iar returul va fi o săptămână mai târziu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar incomod pentru Poli în turul 2 preliminar al Cupei EHF

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Iulius Town

Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO

Iulius Town proiectul mixed – use din Timişoara a atras o investiție de peste 220 milioane de euro, din partea companiilor Iulius și Atterbury Europe şi a însemnat și cel mai mare șantier din această zonă a țării. Cu o suprafață construită de peste 283.000 mp, Iulius Town a angrenat numeroase firme din domenii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În acest weekend, la Jebel, se va desfăşura prima ediţie a unui festival-concurs dedicat unui „fiu al comunei”, celebrul violonist Efta Botoca. Concursul va avea trei secţiuni: interpretare instrumentală, interpretare vocală şi Debut 50 plus.  Considerat de mulţi iubitori de folclor drept cel mai mare violonist al Banatului, Efta Botoca s-a născut în 23 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel, un nou festivalul-concurs folcloric dedicat marelui violonist Efta Botoca
În a doua jumătate a lunii iulie, în tot Timișul va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT. Activitatea va avea ca scop examinarea funcționării sistmeului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone. Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul RO-ALERT, testat din nou în tot Timișul. Când veți fi avertizați
Iulius Town proiectul mixed – use din Timişoara a atras o investiție de peste 220 milioane de euro, din partea companiilor Iulius și Atterbury Europe şi a însemnat și cel mai mare șantier din această zonă a țării. Cu o suprafață construită de peste 283.000 mp, Iulius Town a angrenat numeroase firme din domenii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO
Unul dintre şantierele din Timişoara, care afectează în prezent traficul rutier în mod semnificativ şi care vizează zona centrală a oraşului, are loc la Punctele Cardinale, strada Martin Luther şi se continuă spre pasajul Michelangelo. Toate aceste intervenţii la spaţiul de circulaţie auto au ca scop fluidificarea circulaţiei şi vor oferi oraşului o imagine „vestică”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visul lui Nicolae Robu: Timişoara să aibă imaginea unui oraş mare, de câmpie, cu artere largi
Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean se mândreşte, pe pagina sa de Facebook, cu o fotografie în care apare alături de controversatul Rudy Giuliani. Anul trecut, acesta a recunoscut că a primit bani pentru a semna o scrisoare în care critica lupta anticorupţie din România, scrisoare amplu lăudată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ben Oni Ardelean se laudă cu o poză alături de Rudy Giuliani, lobbystul lui Dragnea şi Tăriceanu
Colaborarea dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea din Minho (Portugalia) se extinde. Reprezentanții universității lusitane au vizitat Timișoara la mijlocul lunii iulie, având ca principal obiectiv extinderea relației dintre cele două instituții de învățământ superior. O delegație a Universității din Minho, compusă din rectorul prof. univ. dr. Rui Vieira de Castro și decanul Facultății de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara extinde colaborarea cu o universitate de top din Portugalia / FOTO
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a avut, în această dimineață, o întâlnire cu tinerii din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat. Celor opt tineri le-a fost propus câte un pachet de stimulente și avantaje speciale dacă aleg să devină studenți la UVT. „Considerăm că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii cu media 10 la BAC, primiți cu stimulente și avantaje la Universitatea de Vest Timișoara
Uniunea Salvaţi România Timiş a oferit mediului politic regional un exemplu evident de bune practici în domeniu. În perspectiva alegerilor locale de anul viitor, partidul a decis să-şi desemneze candidatul care se va lupta cu Nicolae Robu pentru postul de primar al Timişoarei, prin intermediul unei competiţii interne, cu dezbateri şi confruntări de opinii, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cărţile pe faţă! Cei patru candidaţi pentru nominalizarea USR la Primăria Timişoara s-au întrecut în faţa alegătorilor / FOTO
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com