Arhiva pentru luna: mai 2014

Parcul Central, luminat cu 4.000 de „gulgute” / FOTO+VIDEO

Parcul Central, luminat cu 4.000 de „gulgute” / FOTO+VIDEO

Parcul Central a arătat, sâmbătă seara, ca un décor de poveste. Circa 4.000 de lampioane confecționate manual au fost așezate, unul câte unul, pe marginea aleilor, de cercetașii timișoreni, care au celebrat cea de-a șasea ediție a Festivalului Luminii. Chiar dacă vremea le-a dat puțin planurile peste cap, până la urmă, totul a ieșit așa cum trebuie.

Circ pe strada Miorita, trei politisti au ajuns la spital

Au făcut o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a unei fetițe de trei ani, dar au terminat-o la poliție și spital! S-a întâmplat sâmbătă seară, în Complexul Studențesc, unde a avut loc un scandal monstru între polițiști și niște tineri care se distrau un pic cam zgomotos. Cinci persoane au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

uvt

La 70 de ani, Universitatea de Vest „petrece” aproape o saptamana

Universitatea de Vest aniversează, timp de aproape o săptămână, cei 70 de ani de la înființare. La manifestările academice este așteptat și premierul Victor Ponta, deși numele acestuia nu apare pe programul oficial. Sărbătoarea UVT începe duminică, cu o plimbare pe bicicletă, și se încheie sâmbătă, 24 mai, în Parcul Rozelor.

Mihok, ales aproape in unanimitate presedinte la PNTCD Timisoara

Candidatul PNŢCD Timişoara la alegerile parţiale de pe Colegiul III Deputaţi, Ciprian Mihok, a câştigat fără probleme prima bătălie electorală. Mihok a fost votat de 152 de membri ţărănişti din cei 154 câţi şi-au exprimat votul sâmbătă, la alegerile din filială. El a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte la PNŢCD Timişoara.

Fosta Paltim se darama, dar are un club unde „promiscuitatea e de domeniul evidentei” / FOTO

Se mai caută un patron de fostă fabrică lăsată în paragină. De această dată, este vorba despre cel al fabricii de pălării, ale cărei clădiri din centrul orașului au fost remarcate de viceprimarul Traian Stoia ca fiind lăsate de izbeliște. După ce va fi identificat, deținătorul imobilului va fi somat să intervină.

O soferita care n-a acordat prioritate a trimis la spital doua persoane

O femeie și fiica ei de patru ani au ajuns la spital sâmbătă după-amiază, în urma unui accident de circulație. Cele două se aflau într-un autoturism O femeie și fiica ei de patru ani au ajuns la spital sâmbătă după-amiază, în urma unui accident de circulație. Cele două se aflau într-un autoturism lovit în plin de o șoferiță care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers în plin de o șoferiță care nu a acordat prioritate.

„Ca-n codru” e frate cu romanu’!

Când judecătorul Mustață a fost arestat și învinuit pentru acte de corupție în legătură cu dosarul Voiculescu m-am gândit că Iepurașul vine și la vârste mai înaintate. Ce cadou frumos post-Paște ar fi fost ca dintr-un dosar în altul, mergând pe firul probelor, dar și motivând magistrații spre o decizie curajoasă și corectă, „Felix” să ajungă acolo unde cred eu că-i este locul: în boxa acuzaților și mai apoi la răcoare.

Reteta veche din Banat: Galuste de cartofi / FOTO+VIDEO

Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Rețeta de găluște de cartofi provine din comuna Brebu Nou.

Poli Tmisoara, neputincioasa si cu Astra Giurgiu

În fotbal nu e de ajuns doar să vrei, trebuie să şi poţi. Jucătorii lui Poli Timişoara au vrut multe în jocul cu Astra Giurgiu, care s-ar putea să fie decisiv în lupta pentru supravieţuirea în Liga I, dar nu au putut. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii s-a văzut din primul minut de joc până la final.

Imagini din traficul din Timișoara

Primaria a castigat contestatiile de la licitatia pentru managementul traficului

Timișoara va avea totuși un sistem performant de management al traficului. Primarul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că municipalitatea a avut câștig de cauză în toate contestațiile depuse la licitația pentru desemnarea executantului. Între timp, social-democrații îi transmit că e pe cale să „reușească” să piardă finanțarea europeană.

Timisorenii au vrut sa se simta regi in Westeros/ FOTO

Fanii serialului „Game of Thrones” au înfruntat, vineri, ploaia pentru câteva poze pe Tronul de Fier din Westeros. Cu o întârziere de câteva ore, acesta a ajuns până la urmă şi în Timişoara. Chiar dacă au avut de aşteptat, fanii au fost nerăbdători să urce pe tron şi să facă poze cu trei domnişoare îmbrăcate în rochii specifice serialului.

Asistentele medicale pot lucra pana la 65 de ani, dar deficitul din spitale ramane

Prelungirea vârstei de pensionare a asistenţilor medicali e o soluție parțială a problema lipsei personalului din unităţile sanitare. Ordonanţa de urgenţă prin care asistenţii medicali şi moaşele au, din nou, dreptul de prelungire a activităţii până la 65 de ani nu rezolvă deficitul de personal din spitale.

Top