Zgomotul produs de cluburile din zona stadionului s-au „auzit” și în ultimul plen al CL, dar veștile pentru timișorenii deranjați nu sunt prea bune. Primarul Nicolae Robu spune că Timișoara nu este „campus monastiresc” și, deci, cluburile nu pot fi închise, chiar dacă provoacă disconfort în două cartiere.
O soferita neatenta a produs un accident pe DN6
Două femei au ajuns la spital sâmbătă, în urma unui accident produs pe șoseaua care leagă Timișoara spre Cenad. Una dintre ele a intrat în depășire fără să se asigure și s-a lovit frontal de mașina condusă de cealaltă.
Aquapark-ul de la Dudestii Noi va „bate” candva Aquapolis Szeged
Cel mai mare și mai frumos aquapark din această parte de Europa – la asta visează primarul Nicolae Robu. Investiția ar fi de peste 20 de milioane de euro și ar urma să fie pusă în practică la Dudeștii Noi. Despre acest proiect se vorbește de câțiva ani, dar el n-a trecut de stadiul de planșetă. Speranța vine tot de la UE, după modelul Szeged.
Fara internet sau telefon mobil! Patru familii vor trai ca pe vremuri la Muzeul Viu al Satului Banatean
Muzeul Viu al Satului Bănățean ar putea deveni una dintre cele mai mari atracții ale județului. Turiștii care vor veni aici vor putea beneficia de o experiență inedită și să trăiască la fel ca generațiile de odinioară. Asta, după ce în câteva case se vor muta familii dispuse să renunțe, pentru o perioadă, la o parte din beneficiile vremurilor moderne.
Reteta din Bucovina: Smaren / FOTO+VIDEO
Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Rețeta de smaren provine din satele din Bucovina.
Glume a la Robu: Carcotasii sa nu treaca trei luni prin subpasajul Michelangelo!
Când va fi gata la timp subpasajul Michelangelo, cârcotașii ar trebui să se angajeze că nu-l vor folosi timp de trei luni! Gluma îi aparține primarului Nicolae Robu, care spune că numai rău-voitorii pot critica ce se întâmplă acum în zonă. „Băltoaca” de mari dimensiuni care a făcut furori pe rețelele de socializare are o explicație… fizică.
Treptele de 100.000 de euro ale catedralei au avut deja nevoie de reparatii!
Sub ochii unui bodyguard, postat exact la intrarea în Catedrala Mitropolitană, mai mulți muncitori au făcut, vineri, reparații la noile trepte ale lăcașului de cult. Acestea au costat aproape 100.000 de euro, jumătate de la bugetul local, și au fost finalizate în luna aprilie. Lucrarea a fost recepționată fără finisaje, iar acum a apărut o fisură.
E oficial: vom avea piata volanta si miercurea
Consilierii locali au votat, vineri, extinderea proiectului piețelor volante, inițiat de democrat-liberalul Ștefan Sandu. Astfel, la două luni de la deschiderea primei astfel de piețe, lângă stadion, aceasta a funcționa și în fiecare zi de miercuri. În plus, va mai fi deschisă una, în zona Șagului – Steaua.
Robu, acuzat ca a promis contracte liderilor PMP care au intrat in PNL
Marius Popescu, preşedintele PMP Lugoj şi vicepreşedinte la nivel judeţean, susţine că migrarea celor mai importanţi oameni din partid către PNL are la bază foloase materiale. Acesta spune că Nicolae Robu le-a promis contracte şi funcţii „migratorilor”, în frunte cu fostul preşedinte Radu Lambrino.
Sanda Grebla, felicitata in plen, pentru… disertatie!
Cel mai tânăr și cel mai puțin avut consilier personal al primarului Nicolae Robu a fost, preț de câteva secunde, în centrul atenției la plenul de vineri al CL. Sanda Greblă și-a susținut, în această perioadă, disertația de masterat și a fost felicitată public de șeful ei!
Sorin Munteanu, de o zi in PNL, posibil candidat pentru Primaria Buzias
Sorin Munteanu, până joi membru al PMP, s-a ales vineri cu o nominalizare din partea președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu. După ce Munteanu a schimbat tabăra și s-a alăturat liberalilor, acesta ar putea să fie candidatul PNL la Primăria Buziaș. Sorin Munteanu, directorul Stațiunii Buziaș, ar urma să candideze la alegerile locale din 2016, iar…
Dan Idolu, validat in unanimitate in CL Timisoara
Consiliul Local Timișoara este din nou complet, după ce „epopeea” numirii lui Daniel Idolu s-a încheiat. Răspunsul Autorității Electorale Permanente, așteptat de primarul Nicolae Robu, a dat dreptate PSD, astfel că social-democrații au un nou consilier local, în persoana directorului Aeroportului Internațional. Dan Idolu susține că își face datoria, deși, când a acceptat să fie trecut pe listele USL, nu aștepta chiar să intre în CL!
Robu: Ne inscriem la masa credala, pentru recuperarea banilor de la Iancu
Problemele FC Politehnica, echipă pe care în trecut o patrona Marian Iancu, bântuie în continuare Primăria Timișoara. Într-un raport al Curții de Conturi se arata că, în vremea administrației Ciuhandu, Primăria Timișoara ar fi dat bani ilegal către FC Poli. Municipalitatea a contestat raportul, dar nu a avut câștig de cauză în instanță. Acum problema se va muta la Curtea de Apel, dar Nicolae Robu, care susținea că instituția pe care o conduce nu a greșit, nu mai este așa de sigur.
Stoia: Instanta da dreptate Curtii de Conturi, Iancu a luat ilegal bani de la primarie
Contestația Primăriei Timișoara la raportul Curții de Conturi, care stabilește că șapte milioane de euro au fost alocate ilegal către Poli, în vremea când Marian Iancu era patronul clubului a fost respinsă de Tribunalul Timiș. Viceprimarul Traian Stoia susține că asta înseamnă că banii urmează să fie recuperați, dar nu știe de la cine.
Spaga in sanatate sau sanatatea spagii
Când colosul timișorean al anesteziei si terapiei intensive, doctorul Săndesc, a vorbit în calitate de oficial al Ministerului Sănătății despre legalizarea șpăgii în spitale mi-am zis că omul și ideea nu merită hulite fără adulmecare. Dacă legalizarea bacșișului la ospătari este ceva normal în occidentul civilizat, ba chiar și prostituția merge în unele țări cu chitanță ștampilată, atunci de ce nu am face ceva și cu șpaga din sistemul sanitar românesc?
Doi angajati ai primariei, condamnati in afacerea „Liftul de la Directia Fiscala”
Doi angajați de la Biroul Tehnic al PMT plătesc pentru celebrul lift de la Direcția Fiscală. Aceștia au fost condamnați la opt luni de închisoare cu suspend are, dar vor face muncă în folosul public timp de o lună. Alături de ei a fost condamnat și patronul Biju SRL, firma care ar fi trebuit să monteze ascensorul.
PMP Timis se muta in PNL!
Mai mulți membri ai PMP par să se fi săturat și de Elena Udrea și de Traian Băsescu, iar aceștia sunt pregătiți să părăsească organizația. În consecință, și-au ales deja partidul din care vor să facă parte… PNL. Radu Lambrino și Sorin Munteanu vor face parte din Biroul Permanent Județean al PNL Timiș.
Haideti „cu.podu”, incepe montarea!
Cum amenajarea podului de pet-uri este pe ultima sută de metri, în următoarele zile este nevoie de mobilizare maximă. Toți cei care vor să dea o mână de ajutor sunt așteptați, vineri, la piscina de lângă „La Căpițe”, Toți cei care vor să dea o mână de ajutor sunt așteptați, vineri, la piscina de lângă „La Căpițe”, unde va începe operațiunea de mutare a gabioanelor. Montarea podului ar trebui să fie gata sâmbătă seară, iar inagurarea oficială ar putea avea loc luni seara.
Percheziții la traficanti de tigari
„Mascații” au avut activitate vineri dimineață, în zona Lugojului. Ei au făcut percheziții la cinci adrese, pentru a pune în aplicare cinci mandate de aducere, emise pe numele unor persoane suspectate de trafic de țigări.
Trei muncitori, raniti dupa ce un zid a cazut peste ei
Trei muncitori au ajuns la spital vineri seară, după ce au fost prinși sub un zid căzut la o casă la care lucrau. Accidentul a avut loc pe strada 1 Decembrie, în apropierea Pieței Crucii.