Mesaj din Ibiza: Nimic nu se compara cu fericirea de a-i face pe altii fericiti

N-a rezistat nici măcar o zi fără să scrie ceva pe Facebook, așa că, abia ajuns la Ibiza, primarul Nicolae Robu a postat, marți dimineață, un mesaj cu tentă… filozofică. Edilul pare să se fi consolat cu ideea că binele făcut se uită în timp, dar asta nu-l va împiedica să-și ducă la bun sfârșit proiectele.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 02

Probabil ajuns pe plajă la Ibiza, primarul Nicolae Robu încă nu se poate relaxa în prima zi de concediu. „Săptămâna trecută (…) am atribuit locuințe la 99 de familii (…) în blocul de pe strada Polonă cumpărat cu câteva luni în urmă de PMT. (…) Evident, cu toții erau super fericiți, iar o fărâmă din fericirea lor s-a revărsat și asupra sufletului meu!”, notează edilul. El continua: „Desigur, se va uita că eu am îmbogățit zestrea Primăriei cu acest bloc, așa cum s-a uitat, probabil, în UPT, că eu am adus la standardele la care sunt astăzi cele peste 300 de laboratoare, zecile de amfiteatre și diverse alte spații de învățământ, că eu am construit biblioteca, institutul de cercetări pt energii regenerabile, două corpuri noi pentru învățământ, parcul de incintă, complexul de bazine de înot, hala de sport trivalentă, că eu am amenajat așa cum sunt ele astăzi Casa Politehnicii 1, Casa Politehnicii 2, complexul de servire a mesei, cele 16 cămine, Baza Sportivă 1, Baza Sportivă 2… Și cum se va uita că eu am făcut așa cum sunt ele astăzi, P-ta Bălcescu, B-dul Văcărescu II, Intersecția Michelangelo, respectiv că voi fi făcut așa cum vor arata ele mâine Centrul Istoric, malurile Begăi, Pasajul Michelangelo, Pasajul Victoriei și câte și mai câte lucruri în care eu pun, zi de zi, câte-un pic din ființa mea implacabil finită și… consumabilă. Dar…, asta-i legea firii, tot ce ne rămâne de făcut este să ne bucurăm de fiecare clipă, de lucrurile pe care le facem în sine, indiferent de reflectarea lor în alții, împăcați mereu cu noi înșine”, a completat edilul. În condițiile în care se declară un om „la polul plus”, după tonul afișat în prima sa postare din Ibiza, Robu pare să fi plecat supărat în vacanță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

abisal a spus: (august 5th, 2014 at 16:16 )

nu inteleg de ce, psihiatrii nu au mila fata de el? de ce nu merg sa ii prescrie un tratament. omul asta pluteste in abis.

Marian a spus: (august 6th, 2014 at 06:26 )

Ca sa poti sa spui ca ai facut tu inseamna cel putin sa dai bani de la tine pentru investitii. Dl. Robu a fost conducatorul unei universitati (de frunte a Romaniei) intr-o perioada buna. Daca nu era dumnealui era altcineva si probabil avea aceleasi realizari.
Rectorul si primarul Robu a avut si are initiative, a continuat si a propus proiecte. Cam a atat a facut, nu a facut nici amfiteatre, nici laboratoare si nici strazi. Si-a facut doar treaba, mai bine sau mai rau, absolut normal si firesc.
Vom ajunge in situatia sa ne bucuram ca un conducator e cinstit, corect si relativ capabil ?
Sa-i multumim unui sef de institutie ca isi ralizeaza obiectivele fisei postului si nu a furat banii pentru investitii ?

relax a spus: (august 6th, 2014 at 08:54 )

bai robule ai zis ca mergi la relaxare! dar vad ca amintirile di tara te chinuiesc! ralax!!

Mihai a spus: (august 6th, 2014 at 11:38 )

Robule, matale suferi de sindromul mesianic. te crezi salvatorul Timisoarei, a timisorenilor si, probabil, al intregului sistem solar. Ia-o mai incet cu „realizarilii” ca ne-am saturat de insiruirile tale de frustrat. Ti-ai dori un bulevard cu numele tau, vreo statuie imensa chiar in Piata Operei? Uita de asta. N-o sa vrea sa-si mai aminteasca nimeni de tine dupa 2016. Poate doar daca vei sapa si in centru, peste avizul specialistilor si vei face pasajul care pune in pericol cladirile din jur, dupa ce se va vedea ca Piata Libertatii a devenit un rahat pavat in cercuri concentrice, fara fir de iarba in acest spatiu, ca in locul parcarii si spatiului verde din Piata Sf. Gheorghe ai lasat un gropan care se umple de apa la fiecare ploaie si se va constata ca ai tocat banii orasului fara sa-ti pese. Asa ca mai bine ramai in Ibiza. Nu te mai intoarce. Ne descurcam si fara tine. Pa!

psihiatrie a spus: (august 7th, 2014 at 14:43 )

Zau, omul asta nu merita nici macar sa citesti ceva despre el .
Omul caruie trebuie neaparat sa-i plingi de mila !!!
E doar BOLNAV; BOLNAV; BOLNAV. E un psihopat incurabil. Are doar probleme cu propria personalitate. Omul asta (Robu lu´Dumnezeu) a avut precis o copilarie si chiar si o tinerete plina de frustrari, de nerecunostiinta, de umilinte si precis de neajunsuri. Nu -i cunosc familia , dar ori a fost fratele care face totul gresit si era mereu de vina, ori copilul nedorit (mai degraba asta, ca , sincer , cine-si doreste o asemenea creatura si daca a mai dat de mic, semne de schizofrenie, sigur a fost cam dat de-o parte). Mereu dorinta de-a fii primul , de-a sta in fata , eu , eu si numai eu…… Semne clare de egocentrism cronic cu adiacente schizofrenice. Apt pentru Jebel ! Apropos, mai functioneaza ? In institutia asta trebuie sa investeasca daca vrea sa aibe un loc de “odihna” confortabil.
Oare cit mai are timp sa se bucure de viata ?
Ma intreb insa de ce nu asculta nimeni si pe cadrele didactice de la Universitate ca sa se afle adevarul adevarat. Nu e el chiar Messia pe pamint. din contra, e chiar urit si nedorit. E un isteric , bolnav daca nu i se recunoaste, mai bine spus daca nu i se atribuie puterea. Citi studenti nu sint “fortati” de-ai asculta delirarile si citi profesori nu sint constrinsi de dubla lui “putere”.Nu se misca si nu se face nimic fara cuvintul lui si fara aprobarea lui. Si nu are voie nimeni sa ii iasa dei cuvit, altfel…. Nu ar renunta cu nici un pret de-a nu mai participa la sedintele senatului la Uni, desi ce mai cauta acolo ? A gasit si acolo un siretlic de-a scapa de ANI – íncompatibilitate de functie – dar in realitate el trage toate sforile la Uni, chiar daca oficial pe hirtie, pare altfel. Si cita greata produce printre rindurile profesorilor ! Asta ar trebui sa i dea de gindit. Toti, in afara de lingai si pupi´n c …sti, ar intinerii zece ani daca ar scapa de el din rindurile Universitatii. Saraca Timisoara ……. pe mina cui ai ajuns….
Dar oare sotia lui, familia lui nu isi face ginduri la apucaturile lui de inginfare ? E grav , e foarte grav. Stimata d-na Robu(sau roaba) ceea ce traiti e periculos. A avea alaturi un stfel de om , imprevizibil, coleric si cu crize de imfatuare , provoaca doar frica si nesiguranta. Sau poate va tine si pe d-voastra in teroare ? Sinteti una din putinele sperante ale cetatenilor ca poate aveti un cuvintel de spus si il convingeti sa se trateze pina nu e prea tirziu. Uitati-va cit de ridicol si hilar sint dizertatile lui despre propria persoana, absurd , total bolnav. Si trist e ca altii (adevarata putere in tara asta) au remarcat de mult boala lui si nu fac decit sa se foloseasca de el si sa-l manipuleze dupa bunul plac si interese proprii (vezi alianta Ostaficiuc-Robu). Pina nu e tirziu, va rugam rezervati-i locul la NEBUNI !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top