Curtea de Apel le-a luat fratilor Cristescu parcarea din spatele magazinului Bega!

Parcarea din spatele magazinului Bega ar putea reintra în administrarea ADP. Curtea de Apel Timișoara a dispus, în 31 martie, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren, emis de Ministerul Economiei către SC Bega Turism SA, a fraților Cristescu. Sentința nu este însă definitivă.

parcare bega

În februarie 2014, primarul Nicolae Robu anunța că a dat dispoziții pentru licitația de contractare a unui partenerul privat care să construiască o parcare supraterană de cel puțin 500 de locuri, în spatele magazinului Bega. În aprilie 2014, consilierii locali au votat „atribuirea directă, prin contract de concesiune, către S.C. Drumuri Municipale Timişoara S.A. – Serviciul Administrare Parcări, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului din Piata Foch Ferdinand, (…) în suprafaţă de 1.852 mp, în vederea realizarii unei parcări supraterane”. Concesiunea a fost retrasă la finele anului trecut, după ce niciun investitor privat nu s-a arătat interesat de această ofertă de asociere, iar primăria a decis să construiască pe banii proprii o astfel de parcare. La începutul lui 2015 însă, PMT a aflat că nu mai era, de aproape un an, în posesia acestui teren! Asta pentru că, din aprilie 2014, Bega Turism SA, societate aflată în proprietatea fraților Marius și Emil Cristescu, se află în posesia unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren, emis de Ministerul Economiei, pe baza unei documentații trimise în februarie 2014. În decembrie 2014, Bega Turism a fost intabulată pe acest teren la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

„Transferul s-a făcut abuziv, în orice caz incorect, şi vom ataca în instanţă acest act de transfer. Juriştii au aproape gata materialul cu care ne vom prezenta în instanță. Miercuri dimineaţă vom sesiza instanţele judiciare. Art. 1 din acel celebru HG 834/1991 spune că terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a guvernului, de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort (…) De atâţia ani a putut funcţiona Complexul Bega doar cu parcarea din faţă şi cu parcarea din spate ca parcări publice, fără vreo parcare privată. Cum a devenit aşa necesară activităţii această parcare încât să justifice preluarea în patrimoniul Bega, companiei Bega Turism, a acelui teren?”, spunea, la vremea respectivă, primarul Robu.

Acțiunea în instanță a fost depusă și, la peste un an de atunci, Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate municipalității. „Admite cererea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Mun.Timişoara, Consiliul Local al Mun.Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economie, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi SC Bega Turism SA. Dispune anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M03 nr.12931/18.04.2014 emis pentru SC Bega Turism SA; restabilirea situaţiei anterioare în CF nr.438513 UAT Timişoara, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Primăriei Municipiului Timişoara; restabilirea situaţiei anterioare în CF nr.400348 UAT Timişoara, CF nr.409640 UAT Timişoara, CF nr.411551 UAT Timişoara, CF nr.411566 UAT Timişoara, înainte de dezmembrare şi sistarea CF nr.439698 UAT Timişoara”, se arată în sentința pronunțată joi, 31 martie, de magistrații Curții de Apel Timișoara. Aceasta poate fi însă atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top