Arhiva pentru luna: aprilie 2018

Internet gratis de la UE. Peste 40 de localitati din Timis s-au aratat interesate

Internet gratis de la UE. Peste 40 de localitati din Timis s-au aratat interesate

Uniunea Europeană alocă 120 milioane de euro pentru rețele gratuite de Wi-Fi. Pe portalul dedicat s-au înscris deja peste 10.000 de localități din întreaga Europă. Ceva mai mult de 40 dintre acestea sunt din Timiș.

Pregatiri de Paste la manastirea Timiseni-Sag. Maicutele au vopsit 1.000 de oua / FOTO + VIDEO

Măicuțele de la mănăstirea Timișeni-Șag, de lângă Timișoara, au înroșit în Vinerea Patimilor 1.000 de ouă de Paști. Au folosit, la fel ca în fiecare an, ceapă roșie, pentru a le colora ca pe vremuri. Ouăle vor fi puse pe masa de Paști de la mănăstire, dar cea mai mare parte va ajunge la cei nevoiași.

Ziua județului Timiș

Timisoara, de la oras liber regesc, la metropola europeana. Expozitie inedita in Bastionul Theresia

De unde a plecat Timișoara, ca să ajungă, din punct de vedere economic, unde este astăzi? Puteți afla întreaga poveste a începuturilor orașului de pe Bega ca pol economic într-o inedită expoziție care va fi deschisă, peste câteva zile, în Bastionul Theresia.

Curatenia de primavara 2018. Cand ajung masinile Retim pe strada ta

Primăria Timişoara și Retim organizează, după Paște, curăţenia generală. Acțiunea începe pe 16 aprilie, în partea de nord a orașului, și se va încheia pe 13 mai, în zona de sud. Nu vor fi colectate, nici de această dată, deșeuri din construcții, iar timișorenii sunt invitați să respecte programarea. În caz contrar, sunt pasibili de amenzi.

Olimpicii de la Colegiul Ion Vidu: 20 premii la concursurile nationale de interpretare, coregrafie si arta actorului

Elevii din lotul olimpic al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara au obținut zece premii la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice, de la Craiova. Tinerii au adus acasă premii și de la concursurile de la Baia Mare, Iași și Constanța.

Traditii si superstitii de Vinerea Mare

Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru creştini, pentru că, în această zi, a fost răstignit şi a murit Hristos. Nu se oficiază liturghia, considerată jertfa nesângeroasă a Mântuitorului, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jerfe nu pot fi făcute în aceeaşi zi. Seara este oficiată denia Prohodului.

Adio, institut oncologic la Timisoara! Dupa un an si jumatate, a fost anulata licitatia pentru proiectare

Nici măcar proiecte nu suntem în stare să facem! Planurile pentru construirea mult discutatului institut oncologic sunt puse din nou în așteptare. Procedura de licitație a fost anulată, la un an și jumătate de la lansare, așa că s-a ales praful de toate promisiunile guvernului PSD.

Rezilierea contractului de pe lotul 3 al Autostrazii Lugoj-Deva ar fi un dezastru

Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva ar putea fi reziliat, după ce reprezentanții CNAIR au făcut o vizită și au constatat o mobilizare slabă a constructorilor. CNAIR susține că pe Lotul 3 există și niște lucrări neconforme, însă este contrazisă de Asociația Pro Infrastructură. Cei de la API avertizează că o reziliere „ar fi dezastruoasă”.

Club celebru, in ilegalitate de ani buni! Fostele cinematografe castigate de primarie sunt fie ruine, fie ocupate

Primăria nu a reușit încă să preia cele 7 cinematografe pe care le-a câștigat în instanță în procesul cu RADEF. Vestea și mai proastă este că, și dacă preluarea s-ar face mâine, spațiile fie sunt într-o stare deplorabilă, fie sunt ocupate, chiar ilegal, de anumite afaceri. Cel mai ciudat caz este cel al cunoscutului Club 30, care nu mai are, de ani buni, niciun fel de act sau aviz de funcționare!

Anunt de participare

Reluarea licitaţiei de proiecte sportive în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Comuna Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea contractantă: Comuna Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, judeţul Timiş, cod fiscal 5517220, tel. 0256205201, fax 0256287406. Reglementări legale

Top