Patru zile, un singur „personaj” principal: ludaia! Se întâmplă în weekendul care vine, la Kikinda, în Serbia, unde va avea loc ediția cu numărul 33 a Zilelor Dovleacului. Sunt pregătite tot felul de surprize pentru vizitatori, iar una dintre ele este concertul faimoasei Lepa Brena.
Primarul Timișoarei: Eu voi decide ce se întâmplă cu semafoarele din Piața Mărăști
Soarta șoferilor care au drum prin intersecția din Piața Mărăști stă în mâna primarului Timișoarei. Acesta a anunțat că el este cel care va hotărî dacă și cum vor fi pornite semafoarele. Înainte de a decide va vedea totuși ce spun rapoartele specialiștilor.
Succes imens! Poli bate Dinamo în deplasare
După o remiză ghinionistă în prima rundă, 26-26 cu Turda pe teren propriu, SCM Poli a dat lovitura în runda a doua, chiar pe terenul campioanei. A fost 31-29 (15-15) pentru violeți după o zi magnifică prinsă de băieții lui Pero Milosevic.
Sistemul RO-ALERT intră în faza de testare. Românii vor primi alerte de furtuni, cutremure sau atacuri teroriste
Site-ul sistemului pentru situații de urgență RO-ALERT, care avertizează cetățenii în situații în care viața și sănătatea lor în pericol, este funcțional, a anunțat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Luni începe testarea națională.
Unii primari cu fapta, Robu cu văicăreala. Cum se desființează posturi de șefi care nu fac nimic
La alte primării se poate cu mai puțini șefi. În Baia Mare, primarul, reales cu 70% din voturi în timp ce era după gratii, a decis să desființeze aproape jumătate din posturile de conducere. La Timișoara nu se pot da nici sancțiuni, iar funcțiile de directori se înființează după necesități.
Greu, dar meritat! Ripensia a învins în ultimul minut Baloteştiul
Gură de oxigen imensă pentru Ripensia Timişoara, care a trecut sâmbătă, în etapa a 7-a a ligii secunde cu 2-1 (0-0) de CS Baloteşti. Bănăţenii nu mai câştigaseră din prima rundă, tot după un 2-1, dar atunci la Brăila, iar succesul înregistrat sâmbătă este şi primul din actualul sezon pe teren propriu. După un început…
Avem și semafoare în turbo-girația de la Mărăști. Momentan în teste
Se numără mașini, dar au pornit și semafoarele în Piața Mărăști. Așa cum am anunțat deja, zona este în teste, pentru ca edilii locali să știe dacă și cum vor dirija circulația. În câteva zile ar trebui să fie gata primele concluzii.
Victorie în derby pentru campionii de la Timişoara Saracens
Succes important pentru campioana ţării la rugby în runda a doua a campionatului. Timişoara Saracens a trecut în duelul celor mai bune echipe din ultimul deceniu din ţară de CSM Ştiinţa Baia Mare cu scorul de 32-26, după ce la pauză tabela arăta 21-19.
Se mișcă, în sfârșit, ceva la ruina de pe Savoya. Propunere de restaurant și apartamente / FOTO
După mai bine de 10 de ani de nepăsare, pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 16, se întâmplă ceva. Un dezvoltator imobiliar vrea să obțină aviz de oportunitate de la PMT, intenționând să transforme deja faimoasa ruină într-un imobil cu două etaje, cu restaurant, spații comerciale și apartamente. Nu e sigur că se va și face ceva, dar e un prim pas.
Operatorii de telefonie mobilă păcălesc românii. Grindeanu, chemat să dea explicații
Operatorii de telefonie din România îşi păcălesc clienţii, iar Sorin Grindeanu ar trebui să le facă dreptate românilor. Deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, spune că șeful ANCOM trebuie să dea explicații despre noile politici tarifare de roaming.
Când ridici gunoiul cu poliția. La propriu
Prin august, mai mulți polițiști locali de Timișoara au făcut curățenie pe malurile Begăi. Mă gândesc că a fost o acțiune de îmbunătățire a imaginii instituției.
Sunt finaliști. „Leii din Banat” joacă pentru Felegyhazi Kupa
SCM Timişoara va juca finala turneului organizat de prim-divizionara maghiară din Kecskemet, Felegyhazi Kupa. Alb-violeții au trecut în semifinale de Naturtex-SZTE-Szedeák Szeged, cu 81-61 (21-13, 17-13, 24-19, 19-16).
Începe Săptămâna Mobilității. În teorie, despre cum să lași mașina acasă / PROGRAM
Timișorenii sunt invitați să descopere beneficiile folosirii mijloacelor de transport alternative, care pot înlocui mașinile personale. Vorbim despre biciclete, role sau trotinetă, dar și mersul pe jos. Primăria marchează și în acest an „Săptămâna mobilității”.
Ca acum trei secole. De 13 ori, Festivalul de Muzică Veche de la Timișoara
Atmosfera veacurilor XVI-XVIII, readusă în secolul XXI, grație unuia dintre cele mai interesante evenimente culturale ale Timișoarei. Festivalul de Muzică Veche are loc în perioada 16 septembrie – 20 octombrie, în Biserica Evanghelică Lutherană.
Sus cortina! Rabenthal deschide noua stagiune cu surprize de la Teatrul Maghiar
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” începe stagiunea 2018/2019 cu cel mai bun spectacol din stagiunea precedentă, „Rabenthal”, regizat de Radu Afrim. Surprizele noii stagiuni vor fi multe, de la abonamente și premii, la supratitrarea spectacolelor în română și engleză.
Deputat PNL: Învățătoarele de la Lenau, jignite de guvern, pentru că poate
Deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea s-a întâlnit cu o delegație a învățătorilor de la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara, pe tema Ordonanței nr. 9/2018. Dascălii au început anul școlar în grevă japoneză, pentru că nu mai au voie să predea limba română celor mici.
Weekend de Plai la Timișoara / PROGRAM
E 13, e cu noroc, spun organizatorii. La Muzeul Satului Bănățean are loc, la acest sfârșit de săptămână, o nouă ediție a Festivalului Plai. Până duminică, sunt concerte și ateliere. Este asigurat și transportul.
Mică, dar vioaie, echipa STPT va face lumină în Timișoara până la finele anului. Jumătate din problemă s-a rezolvat deja
Până la finele anului, STPT va rezolva problema beznei de pe străzile Timișoara. Este ceea ce susține primarul Nicolae Robu, conform căruia în câteva săptămâni au fost soluționate jumătate din sesizările din ultimele 12 luni.
Cel mai aşteptat meci din etapa a doua: campioana versus vicecampioana
Echipele care au dominat sportul cu mingea ovală de la înfiinţarea Superligii, Timișoara Saracens – 5 titluri şi CSM Ştiinţa Baia Mare – două titluri vor juca un meci direct, sâmbătă de la ora 11, pe arena Gheorghe Răşcanu din cartierul timişorean Ronaţ.
Tânără de 21 ani, dispărută din Timișoara
O tânără de 21 de ani a dispărut fără urmă din Timișoara și este căutată de familie, care a anunțat și Poliția. Oricine poate oferi informații despre ea este rugat să sune de urgență la 112.