De ce pierde PMT procesele pentru taxa pe paragină: fiindcă funcționarii nu respectă legea!

Teoria e bună, dar, ca de obicei, ne omoară practica. CL Timișoara a decis, la finele anului trecut, supraimpozitarea proprietarilor de clădiri lăsate în paragină. Ce a urmat? Un val de procese, multe pierdute de municipalitate. Cum? Pe procedură și pe mâna propriilor angajați, care, pur și simplu, nu au respectat legea.
paragină
Anul trecut, consilierii locali din Timișoara au votat supraimpozitarea pentru mai multe imobile din zona istorică a Timișoarei, printre care și unele palate din Piața Victoriei. Teoretic, impozitele au fost majorate cu 300 până la 500%. Mulți dintre proprietari au contestat însă măsurile și, în multe cazuri, s-a ajuns în instanță.

În luna iulie, femeia de afaceri Rodica Vlad câștiga la Tribunalul Timiș, instanța anulând HCL 520/2017, privind aprobarea majorării cu 400% a impozitului pentru imobilul situat în Timişoara, Bd. Republicii nr. 11. Procesul nu este gata încă, recursul înaintat de CL Timișoara având un nou termen la Curtea de Apel Timișoara pe data de 6 noiembrie.

În septembrie a câștigat, tot la Tribunalul Timiș, și SC Bega Turism SA, societate deținută de frații Cristescu, în calitate de proprietar al unui apartament din imobilul aflat în Piața Sf. Gheorghe 1. Firma a contestat HCL privind „aprobarea majorării cu 300% a impozitului pentru imobilul situat în Timişoara, str. Sfântu Gheorghe, nr. 1”, iar instanța a decis suspendarea hotărârii până la soluţionarea definitivă a cauzei. Primăria a făcut și în acest caz recurs, termenul fiind stabilit pentru 13 noiembrie.

„S-a pierdut prin procedură, s-au făcut și greșeli anul trecut, din păcate. Aceste greșeli sunt speculate de avocații celor sancționați. În primă instanță, sunt proprietari care au câștigat, cred că sunt doi sau trei, pe motiv că ei au invocat că nu s-a făcut notificarea fix cum scrie în lege că trebuie făcută. Dar în orice caz, nu pe fond”, declara, în septembrie, primarul Nicolae Robu.

La cunoștința consilierilor locali au ajuns însă acum două adrese referitoare la două sentințe civile pronunțate de Tribunalul Timiș și rămase definitive prin decizii ale Curții de Apel Timișoara. Ambele anulează în parte hotărârile de consiliu local privind majorarea impozitului pe clădiri, iar sentințele în detaliu arată de ce au luat judecătorii această decizie. Exact pentru că angajații PMT și-au făcut „bine” treaba!

Societatea Euskatel SRL a cerut anularea HCL 516/2017, privind aprobarea majorării cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2018, privitor la imobilul situat în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya 12, iar Elvira Iolanda Carol a solicitat același lucru pentru HCL 525/2017, cu privire la majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2018, privitor la imobilul situat în Timișoara, str. Take Ionescu 71. Există detalii de nuanță între cele două situații, însă, ca principiu, instanța a constatat același lucru, și anume că nu există somații adresate în prealabil proprietarilor de apartamente din cele două imobile. În plus, în documentația care a stat la baza hotărârii de supraimpozitare nu există note finale de constatare, care oricum trebuia emise „doar după verificările efectuate în primele 45 de zile ale anului 2018, conform pct. 13 din Anexa 1 la HCL 314/2017”.

Altfel spus, angajații PMT care au întocmit documentațiile pentru clădirile lăsate în paragină au încălcat, fără clipire, regulile stabilite chiar de consilierii locali. În ambele situații, recursurile înainte de CL Timișoara au fost respinse, astfel că sentințele date de tribunal au rămas definitive.

Reclamanta arată că procedura cadru privind majorarea impozitului pe clădirile neîngrijite/degradate a fost adoptată la data de 28 iulie 2017. Raportat la această dată, somația prevăzută la Anexa 1c, chiar dacă ar fi fost emisă, nu putea fi emisă decât ulterior, respectiv în a doua jumătate a anului 2017. Astfel, eventuale măsuri stabilite prin aceasta se puteau realiza până la finalul anului 2017, context în care o eventuală hotărâre de majorare a impozitului nu putea fi adoptată mai devreme de expirarea primelor 45 de zile din anul următor (2018) și fără respectarea pașilor prevăzuți de Anexa 1 a HCL 314/2017.
Motivarea instanței în cazul Euskatel SRL

Mai trebuie spus că Elvira Iolanda Carol este unul dintre cei care au plătit impozitul majorat cu 400%, undeva în luna martie. Femeia a cerut ca municipalitatea să plătească penalizări, dar instanța i-a respins solicitarea, din motive tehnice.

Primarul Nicolae Robu anunță, periodic, cât de multe somații au fost emise pe numele proprietarilor unor clădiri lăsate în paragină. Potrivit unora dintre ultimele sale estimări, până la finele anului vor fi în jur de 2.000. Ideea este bună, pentru că nesimțirea unora dintre deținătorii de imobile cu poveste este imensă, iar în centrul Timișoarei benzile galbene montate de Poliția Locală, pentru a ține la distanță trecătorii, fac parte din peisaj. Dar dacă lucrurile se fac doar ca să fie făcute, la ce bun?

Să luăm doar cazurile Vlad și Cristescu. Clădirea de pe Bd. Republicii este lăsată în paragină de ani buni, iar de pe imobilul de la numărul 1 din Piața Sf. Gheorghe cad periodic bucăți de tencuială, clădirea fiind chiar „peticită” cu o bucată de plasă de protecție, la etajul superior. Cu toate acestea, pe „procedură”, proprietarii sunt foarte aproape să scape de orice sancțiune.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Fechete a spus: (octombrie 29th, 2018 at 19:13 )

Detin un apartament situat in imobil din zona istorică a Timișoarei , unde si Primaria are calitatea de proprietar pe un apartament . Toti proprietari au primit citatie . Primaria refuza sa colaboreze cu Asociatia de Proprietari , avind aceleasi drepturi si obligatii ca ceilalti proprietari .Cum se aplica HCL 314/2017 pentru Primariei . Sunt datori la data prezentei pe mai multe luni calendaristice , cu cheltuielile comune aferente apartamentului detinut .

Elvira a spus: (octombrie 30th, 2018 at 13:21 )

Parerea mea este ca nu angajatii primariei sunt vinovati pentru incalcarea legii ci insusi Robu Nicolae care din dorinta de a-i sanctiona doar pe unii a pus presiune pe angajati cerandu-le sa incalce legea .Asta-i o palma data lui Robu care intr-o sedinta de C.L., in care s-a luat in discutie plangerile prealabile depuse de catre mai multi proprietari ai imobilelor sanctionate prin supraimpozitare i-a umilit pe acestia spunand ca sunt nesimtiti si tupeisti. Iata ca astazi ,prin solutiile date de catre instante, se dovedeste ca tupeisti si nesimtiti sunt toti cei care ,angrenatai fiind in adoptarea acestor HCL-uri , nu si-au facut treaba ,nu au respectat legea .Sa fie convinsi ca nu ma voi opri aici .De asemenea am o hotarare a CNCD in care se specifica extrem de clar ca supraimpozitarea impusa proprietarilor celor 25 de imobile este DISCRIMINARE.

Augustus a spus: (octombrie 30th, 2018 at 13:31 )

Elvira ai partial dreptate, dar orice angajat e oglinda sefului, iar despre angajare ain primarie si despre modul in care isi desfasoara activitatea angajatii PNL putem scrie o carte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top