Senatorul Ben-Oni explica de ce nu trebuie votat PNL pentru Colegiul III

Gata, senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a abandonat lupta cu sistemul. Cât a făcut și dumnealui parte din putere, alegătorul timișorean a fost amenințat în dese rânduri că va primi un muzeu al revoluției nou-nouț, să nu creadă generația de mâine că evenimentele din decembrie 1989 sunt un nou joc pe calculator. Apoi PNL a ajuns în opoziție și, pe bună dreptate, dl Ben-Oni Ardelean a spus presei locale că nu mai bagă mâna în foc pentru proiectele la care spune că a pus umărul, fie că era vorba despre muzeu sau de centrul intermodal de la Remetea, pentru că la pupitrul de comandă sunt pesediștii, conservatorii și, firește, uneperiștii, nu și liberalii. Eu am înțeles unde bate dumnealui, dar nu știu de ce nu a făcut muzeul ăla în primul an de guvernare, când se băteau cu dânsa pe burtă la ce putere de muncă are USL. Mare lucru nu era: PNL avea ministru la Cultură, avea primar în Timișoara, Traian Orban de la Memorial era nerăbdător și el, ce-l oprea pe Ben-Oni Ardelean să facă muzeul ăla cât ai trosni din buricele degetelor?

Uite, să ne imaginăm că Sorin Grindeanu avea primar PSD în Timișoara, cum istoria n-a vrut până acum și cine știe câte decenii de acum încolo. Păi nu făcea el un spital de copii? Stați așa, ce unul, poate vreo șase, să fie! Câte unul pentru fiecare aripă din filiala PSD, ba chiar și pentru Tineret, organizația de Femei, de Studenți, de Pensionari, cea de Urmăriți Penal ș.a.m.d.. Nu, dl Ben-Oni n-a făcut nimic cât avea putere, iar acum jelește că n-o mai are și tare rău îi pare de alegătorii care au pus botul la promisiunile dumnealui și ale celorlalți useliști. Vedeți, dom’le Ardelean, că după logica asta subminați campania electorală liberală pentru Colegiul III Timișoara. Dacă susțineți sus și tare că un parlamentar PNL nu mai poate face mare lucru pentru alegători din simplul motiv că acum decid pesediștii, păi asta e invitație ca poporul să voteze PSD. La ce bun să mai voteze oamenii ăia din Colegiul III Timișoara un Viorel Coifan, de exemplu, dacă tot nu poate face nimic pentru cetățean? Nu mai bine atunci să meargă lumea cu PSD, ca să fie bine și la vară cald?

Nici așa, să votezi PSD, nu e bine! Ce-o să zică un socialist descălecat în Parlamentul României direct din Colegiul III Timișoara? Că el ar aduce fonduri căcălău, dar primarul liberal nu e în stare să le cheltuie, că omul habar nu are de administrație și nici experiență politică nu prea are. Până la urmă, vorba colegului Ino, mai bine nu s-ar mai ține alegeri deloc. Tot aia e. Dar dacă se vor ține, totuși, și PNL e mare favorit, fac și eu o rugăminte la președintele de filială Nicolae Robu. Să pună un candidat pentru care bagă mâna în foc că nu pleacă la viitorul partid liberal al lui Tăriceanu. Sau să nu pună vreun candidat pe care, după ce-a ajuns în parlament, îl apucă grija de popor și se înscrie în UNPR să asigure stabilitatea în țărișoara asta. Că jale ar fi fără ei!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Raluca a spus: (martie 26th, 2014 at 11:45 )

Dar sa nu uitam de promisiunile lui bojin ai grindeanu ca si ei au facut multe si pana acuma este zero barat. Macar pnl a mai facut si nu cu vorba ca altii.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 26th, 2014 at 13:09 )

VORBE! ROBU ESTE PE POZIȚIE DEOCAMDATĂ!DEPINDE CE SE ÎNTÎMPLĂ CU POLI TIMIȘOARA!!ACOLO STAU VOTURILE LUI ÎN PARTE ȘI CE FACE PENTRU ORAȘ!ROBU A FĂCUT CÎTE CEVA CEILALȚI DOAR VORBE GOALE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

Omu' Nou a spus: (martie 26th, 2014 at 14:14 )

….tanti RALUCA si tu englezule , ce PLM au facut liberalii vostri pana acum ? Un kk-t maaaaaaaaaaaaaaaare cat pleata fatalaului de la primarie , asta au facut , ciumetzilor ! Vai de capul vostru , o sa vedeti ce scor veti lua la europarlamantare , ca de la Colegiul 3 cred ca v-ati luat deja gandul.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (martie 26th, 2014 at 15:26 )

SORRY MAN!TU ESTI OMU’NOU SI PROSTUL VECHI!AICI E DEZASTRUL VOTATI A PROASTA SI ACUM SUFERITI ,PIRLITILOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Ion a spus: (martie 26th, 2014 at 18:17 )

Iar articol comandat!!!

Alexandru a spus: (martie 26th, 2014 at 20:00 )

sa-mi trag palme… si cand se opreste apa calda e de vina Ardelean…. pana la urma, dpdv al debanat, e de vina ca s-a nascut si ca e liberal… de fapt toti liberalii sunt de vina pentru toate… ca de fapt ei sunt comunistii vechi in haine noi….iar psdeii sunt cei mai democrati, drepti, integrii, corecti, si parolisti….. ma lesi…. au dreptate aia de la bug mafia cand vorbesc de „ziaristi ce ii ling pe astia in …”

Calin a spus: (martie 26th, 2014 at 21:24 )

Mi-ar fi si groaza sa-mi inchipui un muzeu al revolutiei facut de comunistii de la pnl. Din muzeul ala ai iesi cu convingerea ca Ilie Sarbu i-a adapostit pe cetateni in catedrala, revolutia a pornit de la sediul PCR, si de tras au tras ungurii.
Decat sa-l faca gunoaiele de politicieni mai bine il facem din aia 2%.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top