Atentie cu cine zburati in vacanta! Fly Romania isi lasa pasagerii cu buza umflata!

Dacă v-ați programat în această vară o vacanță în Italia, de exemplu în zona Verona, și ați cumpărat bilete de avion la cursele Fly România, poate ar trebui să vă mai gândiți. Compania omului de afaceri Ovidiu Tender nu operează zboruri decât… teoretic și, practic, veți afla asta doar când ajungeți pe aeroport.

fly romania

Povestea timișoreanului Mircea Opriș este grăitoare. A vrut să-și ducă familia în vacanță la Verona, a luat din timp bilete și s-a prezentat în 24 iunie la aeroport. După ce și-a văzut cursa pe panoul de plecări-sosiri, omul a constatat cu stupoare că aceasta figura drept „anulată”, iar apoi a dispărut cu totul. „Am avut trei bilete dus-întors Timișoara-Verona, cumpărate din mai, pe care am plătit aproape 180 de euro. În ziua în care trebuie să plecăm am mers la aeroport cu soția și fiul nostru de 11 ani. Am aflat că avionul nu zboară și nu am găsit pe nimeni de la Fly România care să-mi explice situația”, povestește Opriș. Omul a plecat a doua zi spre Italia, cu avionul unei alte companii, dar nu la Verona, ci la Bergamo, iar la întoarcere a fost nevoit să-și cumpere alte bilete. Acum, va apela la justiție pentru a-și recupera banii.

O simplă căutare pe rețelele de socializare arată că acesta este felul în care compania Fly România își tratează clienții. Sunt sute de mesaje ale unor oameni care au cumpărat bilete fie pentru a pleca în vacanță, fie pentru a se întoarce acasă de la muncă, și au rămas cu buzele umflate. „Nu m-au anunțat nici prin telefon, nici prin e-mail că zborul nostru este anulat. La vreo două zile după ce am ajuns în Italia mi-au trimis un mail prin care mă înștiințau că zborul din 9 iulie, cu care ar fi trebuit să venim acasă, este anulat «din motive comerciale». Ce făceam dacă nu aveam bani să luăm alte bilete?”, mai spune Mircea Opriș.

fly-romania

Păcăliții care scriu pe Facebook vorbesc la unison despre refuzul companiei de a le oferi alternative de zbor sau de a le returna banii pentru biletele cumpărate degeaba. „Țeparilor, aștept o rambursare de bani de șase săptămâni”, „A dat faliment această minunată companie? Nu răspunde nimeni la telefon și la email”, „Nu vă încredeți în această firmă de nici doi lei, că își bate joc de oameni! Dați bani pe bilet, aveți factura, aveți biletele, dar zborurile nu le mai aveți, din păcate”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate pe pagina companiei. Interesant este totuși că unul dintre păgubiți a primit, zilele trecute, un e-mail de la compania aeriană. După ce omul a întrebat dacă are vreo șansă să zboare spre Spania la începutul lunii august, a primit un răspuns. „Vă mulțumim că ați ales Fly România. Informațiile pe care le aveți despre compania noastră nu sunt corecte. Din cauza unor chestiuni operaționale, zborurile din iulie au fost anulate, dar din august ne vom relua activitatea. Dacă zborul dumneavoastră va fi anulat, veți fi anunțat și veți primi banii înapoi. Încă o dată, vă mulțumim că ați ales compania noastră”, se precizează în mesajul respectiv.

Fericit că a reușit să-și aducă familia acasă, Mircea Opriș nu intenționează să lase lucrurile așa. „Voi face plângere la ANPC, la Centrul European al Consumatorilor din România și Centrul European al Consumatorilor din Bruxelles, dar voi face și plângere penală împotriva companiei. Intenționez, de asemenea, să deschis un proces civil în care voi cere daune”, ne-a declarat timișoreanul. Ultimele informații postate pe Facebook de oameni care au vrut să vadă ce se întâmplă cu biletele lor spun că… firma a fost evacuată din sediu! „Am fost la sediul lor din Str. Coralilor 20C , portarul mi-a spus că acela a fost sediul lor deoarece de două zile i-au evacuat… A spus că s-au mutat undeva pe Victoriei, dar nu știa unde și mi-a dat un număr de telefon să sun… s-a dovedit a fi un număr de fax!”, a scris, joi după-amiază, Alexandra Drăghicescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Radu a spus: (iulie 20th, 2014 at 05:34 )

Doamne ce om prost :))))) ar trebui sa fie recunoscator ca a pierdut doar atat pentru 3 bilete dus-intors si sa fie discret in demersul lui de a-si recupera suma exorbitanta de 180 de euro :)))) nu sa se faca de rahat….Chiar asa avea impresia ca se calatoreste gratis cu avionul ce apartine unei companii aeriene care din fosta JeTran(falimentara) a devenit FlyRomania, controlata de un infractor? :)))) De asemenea episoade are omu parte cand vrea sa zboare ca o chitra…data aviatoare poate tu cu familia ta calatoriti cu bicicleta, ca imi inchipui ca nici de mers cu masina nu ai bani. Dar pe el totusi il consoleaza ca nu este singurul prost, dupa cum reiese si din comment-ul lui lasat putin mai sus :)))))) ce am mai ras….aproape ca fac riduri :)))))))

Mircea Opris a spus: (iulie 20th, 2014 at 11:37 )

nenea Radu, eu cand sunt prost si iau tzeapa, am taria sa o recunosc public. La fel de public iti spun ca nu sunt de recuperat 180 de euro ci compensatiile sunt mult mai mari pentru ce au facut si le voi obtine in instanta. Asta daca nu ai vorbi din pivinta si ai cunoaste legislatia privind drepturile pasagerului, legile romanesti si regulamentele europene si internationale. Cat priveste cu ce bicicleta sau avion calatoesc eu si mai ales familia mea, eu te sfatuiesc sa iti vezi de familia ta, daca ia una. Si sa nu te legi de familia omului, caci daca esti barbat si dai fata in fata cu mine iti desenez pe fata ce pateste unul care se leaga de familia, de copiii mei. Clar si politicos, sper ca m-ai inteles, chair daca te ascunzi pe internet sub numele ‘Radu” si te trezesti comentand. Nu iti mai inchipui tu ce masina am si daca am si nici cati bani. Ca nici eu nu imi dau cu presupusul despre tine. Dar daca vrei, te gasesc si iti lipesc declaratia ta de la finante in frunte, dimineata cand iesi pe usa. In final, penru ca nu meriti mai mult de cinci minute din viata mea, ai grija cu ridurile , de la atata ras…stii cum e…cancerul de piele apare de la ce nu te astepti. Toate bune!

Radu a spus: (iulie 22nd, 2014 at 10:09 )

:)))))))))))))))))))))))))))))))))))e clar ca nu le ai cu medicina, deci uite rad mai tare poate dau in cancer de piele :))))))))))))))))))))) acuma pe bune, chiar ma cheama Radu (iti arat buletinu cand ma gasesti) si nu ma ascund pe net, dar mai citesc si eu…Eu sa stii ca am idee cati bani castig si nu am nevoie de ajutorul tau in a-mi arata chestia asta…pe frunte mai ales…multumesc, esti foarte saritor…..Si cica imi desenezi pe fata ce patesc?? Hai totusi deseneaza aici pe net, ca sa stiu la ce sa ma astept :)))))) pffff, ce dume de peronu garii ai :))) in final, mai prietenas, de familia ta nu m-am luat, era doar un sfat ironic, deci mai citeste de vreo 2-3 ori ce am scris….oricum sper ca realizezi ca ne pierdem timpul aici ca fraierii injurandu-ne degeaba….

Mircea Opris a spus: (iulie 23rd, 2014 at 07:26 )

„prietenas” esti cu prietenii tai, badie. Cu mine, cand ai sa mananci din aceeasi gamela si ai sa tragi macar o suta de cartuse , cot la cot. Pana atunci, motane, exact cum ti-am spus, imi pierd vremea cu tine. Ai ajuns si tu la aceeasi concluzie. Ti-am citit mesajul atent (primul mesaj) si iti repet, Raducule, vezi-ti de familie ca sa nu vad eu de tine. La ce scrii nu meriti nici alt limbaj, nici alt ton, nici alta exprimare. Pa si pe conducta!

Raducu a spus: (iulie 26th, 2014 at 14:33 )

Pfffff….de-ai sti tu mai Rambo cate cartuse am tras eu…la Counter-Strike :))))))) mai multe ca tine si cu mai multe arme :)))) uite te provoc la un counter-strike, ca e mai sigur si sa nu ne ranim in realitate 😀 :D….totusi, hai nu ma face sa borasc…ce dracu….sa mananc cu tine din aceeasi gamela? (nush ce e aia)… Mai bine injura-ma, dar am si eu strachina mea, multumesc :). In fine, lasand caterinca la o parte, zici ca ai citit mesaju ala de iti ziceam sa-l citesti atent, atent si tot n-ai reusit sa iti dai seama ca nu ma iau de familia ta? Atunci in caputu tau se petrece ceva dubios inseamna………si te rog eu mult de tot..termina cu penibilitatea aia de amenintare ca nu se sperie nici copiii…offf…pana mea…fii si tu mai original…..hai pa si la gara :))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Colterm încheie sezonul de iarnă cu zeci de mii de tone de cărbune în stocuri, dar și cu gaze naturale în depozitele proprii. Societatea dorește reducerea, în continuare a cheltuielilor de producție, cu efect în reducerea prețului gigacaloriei. Luni, 29 aprilie 2024, s-a încheiat sezonul de încălzire pentru cei de la Colterm. Conform datelor furnizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm trage linia după sezonul de iarnă. Compania dorește reducerea costurilor de producție și a prețului gigacaloriei
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Top