Roxana Iliescu il infrunta pe Cornel Samartinean: Imi doresc un duel, nu o cafteala!

Deputatul Cornel Sămărtinean are un contracandidat oficial la șefia filialei PMP Timiș. Roxana Iliescu, vicepreședintele CJ, a anunțat că va intra în această cursă, la alegerile interne care vor avea loc în această primăvară.

La începutul săptămânii trecute, vicepreședintele CJ Roxana Iliescu anunța că votează împotriva bugetului instituției pe care o conduce, pentru că aceasta a fost decizia politică a PMP, partid din care face parte. Pentru a nu mai fi pusă într-o astfel de situație, Iliescu a decis să candideze pentru președinția filialei Timiș a „popularilor”. Funcția este ocupată în prezent de deputatul Cornel Sămărtinean. Ea a făcut anunțul luni după-amiază, într-o întâlnire cu presa convocată într-o sală de conferința de la un partid, nu la sediul PMP Timiș. „În 2 februarie, la Sinaia, am avut o ședință a Colegiului Național, unde s-a decis organizarea de alegeri. Astazi, aici, acum, îmi anunț candidatura la presedinția filialei Timiș. Motivele pentru care am luat această decizie sunt performanțele obținute alături de colegi în cele 4 rânduri de alegeri și dorința de a continua împreună efortul comun la alegerile europarlamentare”, a anunțat Roxana Iliescu.

În acest moment, Roxana Iliescu nu are funcție în PMP și a explicat de ce a făcut un pas în spate. „În partidul nostru s-au întâmplat lucruri tumultuoase. Ion Răducanu a fost președinte până cu trei zile înainte de parlamentare, când am revenit în funcția de președinte. Nu a trecut mult și am fost nevoită din nou să fac un pas în spate, pentru a menține unită această organizație. Ultima schimbare a fost în vara anului trecut, când a fost numit președinte interimar Cornel Sămărtinean, actualul președinte al PMP Timiș. Suntem într-un moment fericit când lucrurile se vor tranșa la vot. Este momentul oportun să-mi anunț candidatura la președinția filialei PMP Timis. Îmi doresc ca la sfârșitul alegerilor, această organizație să fie mai unită ca oricând (…) Fac apel la corectitudine și fair play. Îmi doresc să avem parte de un duel, nu de o cafteală. Un duel se duce după reguli și cu arme egale”, a mai declarat vicepreședintele CJ. Alegerile interne din PMP Timiș vor avea loc cel târziu în aprilie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a convocat presa, joi dimineața, la o declarație de presă, fără a preciza tema, PSD Timiș a emis un comunicat de presă pe una din posibilele teme pe care șeful administrației județene le-ar putea aborda, cea a modului de distribuire a sumelor pentru echilibrarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș spune că a găsit soluția deblocării hotărârii Consiliului Județean, de alocare a banilor pentru echilibrarea bugetelor locale
Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Top