Au trecut 60 de ani. Degeaba

Sâmbătă, pe 18 iunie, supravieţuitorii „Rusaliilor Negre” au comemorat 60 de ani de când regimul comunist – lăudat astăzi de o grămadă de retardaţi şi burţi umblătoare – a început acţiunea de deportare în Bărăgan. Pe o fâşie de câteva zeci de kilometri de-a lungul graniţei cu Iugoslavia, cozile de topor ale activului de partid, însoţite de zeci de mii de militari ai armatei poporului, au somat aşa-zişii chiaburi şi elemente periculoase din localităţile vizate să-şi pună în bagaje cele de trebuinţă pentru o călătorie lungă de cinci ani în Stepa Bărăganului, acolo fiind aruncaţi în mijlocul unei sărăcii lucii, fără apă, lemne de foc şi fără altă şansă la viaţă decât să-şi reclădească gospodării din nimic, în 18 sate nou înfiinţate. Peste 40.000 de bănăţeni şi mehedinţeni au fost dislocaţi pentru a „curăţa” vecinătatea graniţei cu Iugoslavia lui Iosif Broz Tito de potenţialul pericol ce ar putea veni din partea persoanele influenţate de politicile comunistului rebel de la vest, dar şi de alte segmente ostile „lucrării” pregătite de partid în primele decenii după instalarea la putere cu ajutorul tancurilor ruseşti. Dintre toţi cei deportaţi, 1.700 au murit departe de casă, printre aceştia numărându-se 174 copii. Nu ştiu ce putere au avut şi dacă mai au aşa ceva urmaşii acestor oameni, victimele care mai sunt în viaţă, să ierte barbaria făcută în acele zile de regimul comunist. Pentru că nu e uşor să digeri ipocriziile tuturor sistemelor postcomuniste şi să tot apelezi la doctrinele creştine de a nu judeca pentru a nu fi judecat, de a întoarce şi celălalt obraz şi de a trăi apoi ani de zile ca victimă lângă criminalul tău.

Pentru că în astfel de clipe de suferinţă fizică şi presiune psihică, la fel ca în orelele revoluţiei din 1989, îţi poţi extrage puterea de a continua tocmai din speranţa că vinovaţii vor plăti odată şi-odată pentru atrocităţile făcute. Iar când observi că societatea democratică postdecembristă i-a tratat pe cei care au decis şi au pus în practică deportarea, Fenomenul Piteşti, întregul lanţ de puşcării politice şi muncă silnică cu o indiferenţă la fel de criminală, ce poţi să faci decât să te ascunzi după o falsă şi nedreaptă conciliere naţională? Alexandru Drăghici, fost ministru de Interne la scurt timp după începerea acţiunii de dislocare, a părăsit ţara cu destinaţia Ungaria la doi ani după succesul revoluţiei din decembrie, fără să-l caute nimeni pentru a fi pus sub acuzare. Ulterior, această acţiune a fost blocată de refuzul Ungariei de a-l extrăda pe fostul demnitar comunist. Alexandru Nicolschi (dec. 1992) dădea nestingherit interviuri presei libere, consumându-şi nestingherit generoasa pensie oferită de sistem pentru „munca” sa de-o viaţă, iar generalul Nicolae Pleşiţă şi-a dat în 2009 ultima suflare într-un sanatoriu al Serviciului Român de Informaţii. Timp în care România ce făcea? Plângea pe umerii chiriaşilor foşti activişti de partid care-şi pierdeau caselele luate cu japca proprietarilor în anii comunismului, iar victimele deportărilor au ajuns să se resemneze şi să accepte alt gen de satisfacţii decât cele morale: suplimente băneşti din partea statului membrilor asociaţiilor deportaţilor din Bărăgan, reduceri la plata telefonului şi alte cele care ar trebui să ne umple clasa politică de respect.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării

Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul OPORTUN din cadrul UMFVBT (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara) reprezintă o punte strategică dedicată reducerii decalajului dintre liceu și facultate. Această inițiativă este finanțată prin Fondul Social European+ sub egida Programului Educație și Ocupare 2021–2027. Ea transformă simpla curiozitate a tinerilor într-un plan de carieră concret în domeniul sănătății. Așadar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vizită de lucru la UMF! Elevii au văzut cum arată viitorul la una din universitățile de top din Vestul țării
Timișoara și-a adus, din plin, aportul la succesul pavilionului României, amenajat la Bienala de Artă de la Veneția. Mai multe organizații și-au dat mâna pentru a susține participarea. Timișoara contribuie la Pavilionul României prin implicarea unor actori instituționali precum Centrul de Proiecte Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Facultatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a susținut din plin organizarea pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează în perioada 25 mai – 15 iunie 2026 cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Ediția 2026 propune publicului un parcurs artistic divers, construit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni debutează Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.