Pe santierul Michelangelo a venit primavara: de luni s-a reluat lucrul

Terminat aproape pe jumătate încă din decembrie anul trecut, șantierul de la subpasajul Michelangelo a fost redeschis, după întreruperea de pe perioada iernii. Lucrările sunt realizate în procent de fix 48,55%. Urmează să fie turnat betonul, iar la un moment dat varianta provizorie va fi închisă.

pod-michelangelo

Viceprimarul Dan Diaconu a declarat, marţi, că lucrările de la Michelangelo au fost reluate oficial. El susține că reţelele de termoficare, gaz şi canalizare menajeră au fost finalizate, reţelele de alimentare cu apă sunt aproape gata, iar cele la reţeaua de canalizare pluvială sunt la 33%. Rezultă, conform aceleiași surse, o medie de 48,55%. „S-a finalizat pozarea grinzilor pe toată lungimea pasajului. S-au turnat grinzile de delimitare a trotuarului şi umplutura sistemului rutier la pod. În acest moment sunt realizate condiţiile în vederea turnării betonului la trotuare şi aşternerii hidroizolaţiei pe carosabil”, a mai spus Diaconu. Pentru șoferi, veștile nu sunt neapărat bune pentru perioada următoare. Ruta pe care se circulă acum dinspre Banca Națională spre Spitalul Județean, deschisă la mijlocul lunii decembrie, va fi închisă la un moment dat, câd se va lucra la Podul Michelangelo. Dan Diaconu nu a putut preciza însă când vor fi instaurate aceste restricții de circulație. Subpasajul va fi gata până la finele lunii septembrie. Lucrările sunt executate de o asociere între CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, SC Drumuri Municipale SA, SC Instgat SRL şi SC Cons Electrificarea Instal SRL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci pentru CSM Lugoj, care a învins pe teren propriu cu 3-0, ultima clasată, Universitatea Cluj. Partida a fost rezolvată rapid de elevele pregătite de Ugljesa Segrt, care au câștigat primul set la un ecart enorm, 25-7, apoi, tot lejer, 25-13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.