Programe de formare privind accesarea fondurilor europene, la CCIAT

Lansarea măsurilor de finanțare 2014-2020 aduce soluții inovative care să faciliteze accesul la finanțare. Aceasta este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare și selecție a proiectelor și prin aplicarea de simplificări procedurale și mecanisme utile potențialilor beneficiari.

proiecte

În acest context, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, organizează o nouă serie a cursului „Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europeană (COR 242213). Acesta va avea loc în perioada 11 – 15 aprilie, între orele 17 și 20, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Certificatele obținute la absolvirea cursului au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației, fiind elaborate în maximum 30 de zile de la absolvire. Cursul se adresează instituțiilor, companiilor private, ONG-urilor, precum și tuturor persoanelor care doresc să se dezvolte prin atragerea de fonduri europene pentru finanțarea proiectelor de perspectivă. El acoperă întreaga tematică necesară accesarii și obținerii surselor de finanțare.Se va lucra pe baza Ghidului Solicitantului, iar traineri cu experiență în domeniu vor oferi consiliere și îndrumare prin proceduri legislative, vor prezenta exemple de bună practică și vor răspunde întrebărilor și problemelor aferente tematicii. Informații și înscrieri, la CRAFT, cam. 104, tel. 0372-185.273, 0742-924.344, e-mail, Milena Mureșan, consultant cameral.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

rebreanu

Se mai pune de-un santier mare in Timisoara: trei benzi pe Bd. Rebreanu – Bulbuca, peste vreo doi ani

Cel târziu în 2018 va începe șantierul pe una dintre cele mai circulate artere din Timișoara. Bd. Rebreanu – Bulbuca va avea, la finalul lucrărilor, câte trei benzi pe sens. Aceeași șosea a fost reabilitată în anii 2007-2008, de o firmă a omului de afaceri Georgică Cornu, iar lucrarea a fost cu probleme de la bun început.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se mai pune de-un santier mare in Timisoara: trei benzi pe Bd. Rebreanu – Bulbuca, peste vreo doi ani
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Studenţii români ar putea testa cum e să înveți, pentru o anumită perioadă, într-o altă universitate din țară, iar apoi cursurile şi notele obţinute să le fie recunoscute şi la universităţile de la care provin. Sistemul este funcţional la nivel european, prin intermediul Programului Erasmus, iar Universitatea de Vest susține introducerea lui în România.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest sustine mobilitatea interna in sistemul de invatamant romanesc
Cel târziu în 2018 va începe șantierul pe una dintre cele mai circulate artere din Timișoara. Bd. Rebreanu – Bulbuca va avea, la finalul lucrărilor, câte trei benzi pe sens. Aceeași șosea a fost reabilitată în anii 2007-2008, de o firmă a omului de afaceri Georgică Cornu, iar lucrarea a fost cu probleme de la bun început.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se mai pune de-un santier mare in Timisoara: trei benzi pe Bd. Rebreanu – Bulbuca, peste vreo doi ani
Legenda spune că numai copiii neastâmpărați primesc nuiele în seara de Moș Nicolae, însă, în zilele noastre, bețele sunt atât de amuzante, încât nu pot privite ca o pedeapsă. Primii comercianți au ieșit pe strada Mărășești, iar oferta este colorată și diversă. Sunt multe motive populare, dar și linguri de lemn!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mos Nicolae vine… cu lingura de lemn! / FOTO
Primăria Timișoara pune în aplicare un plan mai vechi, început anul trecut. Este vorba despre transformarea în străzi pietonale, cu acces interzis pentru mașini, a două artere. Prima dintre ele, pe care mașinile nu au voie de ceva timp, a intrat deja în lucru, iar cealaltă urmează. Alte locuri de parcare vor dispărea cu această ocazie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca doua strazi pietonale in centrul Timisoarei / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top