Alice Francis, Oceana si Connect-R, de Ziua Timisoarei / PROGRAM

Trei zile pline – asta a programat Primăria Timișoara pentru a celebra 3 August, ziua orașului. O seară de blues și două de concerte cu artiști la modă vor scoate în stradă timișorenii care încă n-au plecat în concedii. Totul, în Piața Victoriei.

ziua tm

Ziua Timişoarei, 3 August, este celebrată ca atare din 1999 și marchează momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti. Vineri, 1 august, la ora 9, în Parcul Central, pe Aleea Personalităţilor, vor fi dezvelite busturile lui Gheorghe I. Tohăneanu şi Nicolae Boboc. La ora 10.30, în Parcul Rozelor, va fi dezvelit bustul lui Árpád Mühle, iar la ora 12 se va întruni în şedinţă festivă Consiliul Local Timişoara. Seara, de la ora 20, în Piața Victoriei, are loc Festivalul „Blues pentru Timişoara”. Sâmbătă, 2 august, e programat, tot de la ora 20, un alt concert susţinut de Maxim, Lora, Elena Gheorghe şi Connect-R. Duminică, 3 august, pe scena din Piața Victorie, de la ora 21, vor urca Alice Francis şi Oceana, iar în încheiere va avea loc un foc de artificii.

Alice Francis, considerată „regina electroswingului”, este născută la Timișoara și locuiește în Germania. Ea a cucerit scenele internaţionale după lansarea, în 2012, a primului său album, „St. James Ballroom”, iar pe 1 decembrie 2013 a cântat pentru prima dată la Timișoara. Oceana a devenit cunoscută după hitul „Cry, Cry, Cry”, care a făcut furori în topurile din întreaga lume. Anul trecut, primăria a ofeerit, de 3 august, concerte cu Fely Donose&Florin Cvașa&Horea Crișovan, Vunk și Smiley.

Program

Vineri, 1 august

Parcul Central
ora 9 – ceremonial militar, fanfara Garnizoanei Timişoara. Dezvelire busturi: Gheorghe I. Tohăneanu (profesor universitar doctor în filologie, scriitor, unul dintre întemeietorii învăţământului filologic universitar timişorean) şi Nicolae Boboc (compozitor, muzicolog şi eseist-filosof, dirijor al Filarmonicii din Arad şi al Filarmonicii Banatul)

Parcul Rozelor
ora 10.30 -Fanfara „Timişoara Big Band”, dezvelire bust Árpád Mühle (arhitect peisagist, fiul celebrului horticultor Wilhelm Mühle, a iniţiat reamenajarea Parcului Rozelor, după ce acesta fost distrus în timpul Primului Război Mondial)
ora 11 – Program artistic „Trandafirul”, dedicat momentului dezvelirii bustului lui Árpád Mühle, organizat de Asociaţia Seniorilor din Municipiul Timişoara în parteneriat cu Asociaţia Amicii Rozelor, participă: elevii Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiului Economic „F. S. Nitti”, Colegiului Național Bănăţean, seniorii A.S.M.T. şi seniorii din Szeged, Ungaria.

Sala de şedinţe a Consiliului Local
ora 12 – Şedinţă festivă – Decernarea post-mortem a titlului de Cetăţean de Onoare lui Paul Neagu, artist plastic, singurul sculptor român după Brâncuși care a reuşit performanţa ca lucrările sale să fie expuse şi achiziţionate de Tate Gallery din Londra, iar Timişoarei a lăsat moştenire sculptura monumentală „Crucificare”, precum şi decernarea titlului de Cetăţean de Onoare lui Paul Eugen Banciu (prozator, eseist, scenarist, critic de artă) şi lui Eugen Dorcescu (poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză şi spaniolă).

Piaţa Victoriei
ora 20 – Blues pentru Timişoara
Ora H – o formulă născută din bucuria de a cânta, cu oameni cu care să te simţi bine şi în afara scenei, abordând genuri muzicale diverse, care dau posibilitatea fiecăruia să se simtă util şi să contribuie la o întâlnire cât mai plăcută cu muzica. Componenţa: Adi Văduva, Vasile Dolga, Bogdan Racz, Bujor Hariga, Ciprian Popa, Toni Kuhn
Bega Blues Band – grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de 30 de ani. Componenţa: Maria Chioran Mircea Bunea,Toni Kühn, Johnny Bota, Lică Dolga, Dan Mitrofan, Saşa Bota
Blue Family – grupul de blues din Pancevo (Serbia) a luat fiinţă în anul 1996. Componenţa: Katarina Arsenov, Ana Radzic, Zeljko Stanojkovski, Ljuba Jeftic, Milan Jarakovic, Rade Krivokuca

Sâmbătă, 2 august

„Cupa oraşelor înfrăţite„ – turneu de mini fotbal cu echipe de amatori
orele 9 – 18 – Baza Sportivă Colterm. Participă echipe reprezentând Municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere

ora 12 – la Pădurea Verde, în vecinătatea Muzeului Satului, va avea loc ceremonia de inaugurare şi sfinţire a Monumentului Rezinstenţei Anticomuniste din Banat, organizată de Primăria Timişoara, împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala Timiş.

ora 20 – Piața Victoriei – concert Maxim, Lora, Elena Gheorghe și Connect-R

ora 22 – Crosul nocturn Timişoara, ajuns la cea de-a treia ediţie şi organizat în sistem de participare open. Crosul Nocturn se va desfăşura pe cca 3,5 km , pe traseul Primăria Timişoara – str.20 Decembrie – Bd. I. C. Brătianu –str. Michelangelo – str. Cluj – str. V. Babeş – Bd. Mihai Viteazul – str. 20 Decembrie – Primăria Timişoara

Duminică, 3 iulie

ora 21 – Piața Victoriei – concert Alice Francis și Oceana, artificii


Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top