Daniel Funeriu, presedinte interimar al PMP Timis pana in august

PMP s-a găsit într-o situație dificilă vineri, atunci când s-a anunțat oficial că mai mulți membri ai partidului au decis să părăsească organizația din Timiș și să se înscrie în PNL. Rămasă fără conducere, filiala PMP s-a orientat repede, astfel că Daniel Funeriu este președinte interimar până cel puțin pe 9 august.

Daniel Funeriu candidat PMP 3

Deși mutarea șefilor PMP Timiș la PNL poate părea surprinzătoare, între membrii celor două partide existau deja discuții de săptămâni. Radu Lambrino, fostul președinte al filialei, a declarat vineri că intenția sa de a părăsi funcția de președinte al PMP Timiș era deja cunoscută de membrii partidului. Mai mult, a spus și că Elena Udrea știa că mutarea la PNL. Rămași fără președinte, situația pentru PMP-iștii din Timiș a devenit complicată. Ei nu au stat prea mult pe gânduri și au numit un interimar, în persoana lui Daniel Funeriu. Fostul ministru al Educației și candidat al PMP pe Colegiul 3 va rămâne pe scaunul de președinte interimar până pe 9 august, când se vor organiza alegeri. Contactat de deBanat.ro, Daniel Funeriu nu a putut să dea declarații, aflându-se într-o ședință. Ne-a rugat să-i trimitem întrebările prin SMS, dar, două ceasuri mai târziu, încă nu reacționase și nici nu răspundea la telefon. În aceste condiții, nu știm dacă intenționează să candideze pentru funcția de președinte „plin” al PMP Timiș, mai ales că fostul ministru anunțase că vrea să se mute de tot la Timișoara și chiar să candideze la alegerile pentru primărie din 2016.

UPDATE: Daniel Funeriu și-a găsit, în cele din urmă, timp să răspundă întrebărilor noastre. Fostul ministru ne-a declarat că nu are nici cea mai mică intenție să plece din PMP: „Doar o minte bolnavă și-ar putea imagina că aș abdica de la proiectul politic pentru România, al lui Traian Băsescu”. Funeriu nu s-a hotărât în ceea ce privește candidatura sa la funcția de președinte al PMP Timiș. „Se zice că în politică niciodată nu trebuie să spui niciodată, dar opțiunea mea fermă este ca PMP Timiș să fie condus de o persoană relativ nouă în politică, cu un bun parcurs profesional, care să adauge la entuziasmului începutului, cu capacitate de organizare și seriozitate. Misiunea mea cred că va fi de altă natură: Cristian Diaconescu în turul doi și viitor președinte al României. M-aș bucura să pot promova persoane noi”, ne-a declarat noul președinte al PMP Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

funeraru a spus: (iulie 21st, 2014 at 18:35 )

pai la Timis pmp nu s-a acuplat cu PNL?? deci funeraru este seful razvratitilor/resturilor din pmp (partidutul marea pacaleala) care nu-l vor pe Dl. Prof.Univ.Dr.Ing.Primar Robu?? parca au avut o intelegere(tradare) pre-electorala pe col.3 TM?? S-a ales praful de ea???

drukerul a spus: (iulie 22nd, 2014 at 09:20 )

AC PMP nu e Poli

funerikka a spus: (iulie 22nd, 2014 at 18:23 )

Funerikkaa sa mearga sef la pmp frantzia la fratii lui bercea mondialul, ca acolo a continuat marile lui studii! locul a fost lasat liber pentru filiala Parisss prin plecarea val-vartej a lui baconskkyy si cum sa ramana nutzii singurica? daca o fura cocalaryy?

john a spus: (iulie 24th, 2014 at 01:42 )

PLINA TARA ASTA DE LINGAI. Sper ca nu se mai gandeste cineva sa-i mai voteze pe acesti pungasi de la PMP. LEANA UDREA Ar face bine sa ne spuna de unde a acumulat o asemenea avere .CHESTIA cu maritisul nu tine decat la prosti.Se pare ca va iesi la iveala si afacerea ALRO in care LEANA a capatat niste milioane de euro.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top