Robu: Colterm voia să oblige oamenii să se racordeze la Colterm. De ce nu a citit integral proiectul pe care l-a semnat

Colterm voia să oblige timișorenii să se racordeze la Colterm. Asta susține primarul Nicolae Robu, care spune că nu a apucat să citească întreaga documentație a proiectului retras din dezbatere publică. Altfel, noul sistem testat de societatea de termoficare ar fi atât de performant, încât timișorenii ar putea sta la coadă pentru racordare.

Primăria Timişoara anunța pentru miercuri, 23 mai, la o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.239/2009 – privind Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Timişoara. Proiectul a fost publicat pe site-ul PMT, iar prevederea cea mai controversată era cea referitoare la obligativitatea racordării noilor clădiri la sistemul centralizat. „Pentru clădirile care vor fi construite ulterior aprobării prezentului regulament, pe terenuri aferente străzilor nominalizate ca făcând parte din zona unitară de încălzire sau pe terenuri eliberate de construcții existente la data aprobării prezentului regulament sau în locul unor clădiri care acum au, potrivit nomenclatorului stradal, adresa pe strada nominalizată la data adoptării prezentului regulament ca fiind într-una din zonele unitare de încălzire, în arealele zonelor unitare de încălzire, încălzirea și prepararea apei calde de consum se vor asigura obligatoriu prin racordarea la SACET”, scria în anexa proiectului. Deși proiectul era asumat de Direcția Edilitară, primăria a anunțat ulterior anularea dezbaterii publice. „Nu am fost mulțumit de forma în care a fost redactat acesta. Nu dorim să obligăm oamenii să se racordeze la Colterm, nu suntem în totalitarism! Ideea care ar fi trebuit să reiasă din proiect este că oamenii ar trebui să se intereseze și de oferta Colterm, în momentul în care caută soluția cea mai bună pentru locuințele lor”, declara primarul Nicolae Robu.

Edilul spune acum că i s-a spus altceva de către cei de la Colterm. „Mi-au spus că altceva au vrut să facă. Textul era limpede, așa cum l-am înțeles cu toții, și eu, și cetățenii: introducea obligativitatea tuturor celor care vor fi proprietari de locuințe sau de clădiri de birouri de a se conecta la Colterm. Așa rezulta din acel text indubitabil, nu că unii au interpretat așa. Or, așa ceva este inadmisibil. Nu voi promova așa ceva cât voi fi primar. Ce trebuie însă făcut, și asta mi-au spus inițiatorii că ar fi vrut să asigure. Trebuie să îi informăm corect, să îi ajutăm pe cetățeni să se informeze și asupra ofertei noi a Colterm”, explică Robu.

Conform acestuia, societatea de termoficare, aflată oricum într-o situație financiaă extrem de dificilă, a găsit o soluție care va face economii considerabile, pentru început doar în buzunarele viitorilor abonați. „Se pare ca s-a ajuns la o soluție tehnică ce asigura reducerea la jumătate a prețurilor facturilor la aceleași consumuri pentru cetățean, la aceleași confort. Costurile, spun cei de la Colterm, sunt mai mici decât cele pe care le-ar avea, le are cu centrală termică proprie. Ei furnizează agentul tehnic din primar, nu mă pricep la detalii tehnice. Cu distribuție pe orizontală au făcut asta în regim pilot și cetățenii care au beneficiat de această abordare au avut facturile la mai puțin de jumătate decât au avut cu un an în urmă, la același confort”, a mai spus primarul Timișoarei. Colterm a testat deja sistemul, cu rezultate spectaculoase, afirmă Robu. „Este normal să facem astfel încât cetățenii care vor avea noi clădiri să fie informați și asupra ofertei Colterm, dar decizia le aparține. Eu îndemn cetățenii să nu se debranșeze. Vom extinde acest sistem, dar durează câțiva ani până vom reuși să-l generalizăm. Nu se poate face însă peste noapte. După cum spun, cei de la Colterm ar fi de așteptat să se creeze cozi pentru abonare la Colterm, atât de avantajoase vor fi condițiile”, continuă explicația.

Și totuși… Nicolae Robu a semnat expunerea de motive a proiectului retras. Edilul recunoaște totuși că nu a citit în amănunt și spune că ar trebui ca aparatul de specialitate să se asigure că tot ce vine la semnat este în regulă. „Ca să fiu sincer… sunt obligat de o legile tâmpite care sunt în țara asta să semnez tot felul de documente pe care nu le poate citi în integralitatea lor un om. Oricine ar fi el. Eu am citire rapidă, arunc o privire, în atâția ani de funcții mi-am format ca să arunc o privire, văd ce este pe acea pagină, dar îmi scapă unele idei, cuvinte mai degrabă. Dar, uneori, scăpând unele cuvinte, scapi sensul ideii. Nu poți fizic să citești metri cubi de hârtii, nici dacă nu faci altceva decât stai și le citești. De aceea există un aparat de specialitate, ca să verifice totul și când se aduce acel material la semnat să-ți spună că e în regulă din toate punctele de vedere. Altfel, pentru ce sunt ei plătiți? Nici nu ar trebui să semneze primarul astfel de documente, care sunt tehnice. De ce să semneze primarul?”, a mai declarat liberalul.

Una peste alta, dincolo de chițibușuri și detalii, un lucru e clar: Colterm încerca să bage pe gâtul timișorenilor obligativitatea racordării la sistemul centralizat. „Am citit și eu, nu are rost să mai zăbovim, de aia se încurcă ei puțin în explicații, pentru că încearcă s-o întoarcă puțin, s-o dea pe după plopi, cum se spune, și n-au ce s-o dea, pentru că au vrut în mod clar să oblige oamenii să se racordeze la Colterm. Asta v-o spun eu ca primar. Sunt un tip direct”, a conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top