Patru parlamentari de Timis, declarati incompatibili

Patru parlamentari de Timiș au fost găsiți incompatibli de ANI. În cazul a doi dintre ei, senatorul Matei Suciu și Dorel Covaci (ambii PSD), situția este mai gravă, ei fiind suspectați de fals în declarații, faptă care presupune chiar condamnarea la închisoare.

ani incompatibili

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că 32 de parlamentari (22 de deputați și zece senatori) au probleme de incompatibilitate, unii dintre ei fiind acuzați și de fals în declarații. Printre aceștia se numără și patru parlamentari de Timiș, și anume: senatorul Matei Suciu (PSD) și Petru Ehegarter (PNL), respectiv deputații Dorel Covaci (PSD) și Zsolt Molnar (UDMR). În cazul lui Suciu s-a găsit o stare de incompatilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2014, deoarece a deținut, simultan, funcția de senator și cea de de administrator la SC Sunnicom SRL, respective la SC Ferma Vegetal SRL. ANI afirmă că Suciu este suspect și de fals în declarații, deoarece nu a menționat în declarația de interese depusă la Senat calitățile de administrator la cele două firme, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cazul lui Ehegartner e vorba de incompatibilitate între funcția de senator și cea de administrator la firmele SC Huro Supermold SRL, SC Superplast International SRL și SC Superplast SRL. Dorel Covaci a fost găsit incompatibil deoarece a deținut simultan funcția de deputat și cea de administrator la două firme: SC Agripim SRL și SC Cons Prifad SRL. Ca și în cazul colegului de partid Matei Suciu, Covaci este suspectat de fals în declarații, motiv pentru care a fost dat pe mâna Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Molnar Zsolt a fost găsit incompatabil fiindcă a deținut simultan demnitatea de deputat și cea de persoană fizică autorizată.

Cei patru au fost anunțați de ANI despre declanșarea procedurilor de evaluare. Potrivit legii, persoanele găsite incompatibile își pierd funcțiile, având și interdicția de-a mai ocupa o demnitate publică pe o perioadă de trei ani. În cazul falsului în declarații, situația este mai gravă, inculpații putând fi condamnați la închisoare de la trei luni la doi ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Violeta a spus: (March 13th, 2014 at 16:45 )

Poftim ce a putut sa voteze “Fruncea Tarii ” .Parlamentari unul si unul. Care mai de care mai penal .Media audio-vizuala a reusit sa-i indobitoceasca si pe banateni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara

Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii

Într-o vizită discretă făcută în Timiș, fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga s-a întâlnit, la Gottlob, cu șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, și primarii din județ. Fost senator de Timiș, Blaga i-a cerut pe un ton imperativ lui Robu să se împace cu primarii „rebeli”, în caz contrar să plece din funcția de șef al filialei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

Economic vezi arhiva Economic

Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu
Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top