Sarbu cere demisii in alb ale sefilor de filiale PSD care nu fac 35% la europarlamentare

Fiindcă e campanie electorală, senatorul de Timiș Ilie Sârbu şi-a găsit timp să ajungă și pe la Timișoara. Chiar la petrecerea câmpenească de 1 mai, socrul premierului i-a amenințat pe liderii de filiale judeţene că dacă nu fac măcar 35% la alegerile europarlamentare, se va lăsa cu demisii. Asta, pentru că acum e mult simplu să aduni voturi decât pe vremea când el conducea CJ Timiș și era în opoziție.

ilie sarbu

Senatorul PSD Ilie Sârbu pare însă încrezător că nu se va ajunge la astfel de măsuri radicale. „Ne aşteptăm la 35% la sută în mod sigur. Ne-am asumat procentul. Dacă nu se realizează la nivelul judeţelor vor pica capete peste tot, nu numai în Timiş. E un procent asumat, nu a venit nimeni să-l impună. Avem preşedinte de consiliu judeţean, peste 40 de primari. Situaţia e mult schimbată, când eram eu preşdinte mi-au plecat deodată 21 de primari. S-au dus la PDL”, susține Sârbu. Socrul premierul Ponta e aproape convins totuși că nu se va întâmpla nimic grav în partid după aceste alegeri. „Dacă preşedintele partidului şi CEx se vor ţine de cuvânt, şi eu sper să se ţină, e firesc să se lase cu demisii. E firesc dacă nu poţi realiza ceea ce îţi propui, când ai atâtea pârghii. Nu mai suntem în opoziţie, să te poţi lamenta, cum am păţit eu. De când am ajuns preşedinte am fost tot în opoziţie. Sunt însă convins că realizăm peste 35%, m-am uitat peste sondaje”, a mai spus Sârbu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Nina a spus: (mai 3rd, 2014 at 18:17 )

Bravo, nene, rupe-i pe fraierii care trag pentru tine si pentru familionul tau, merita daca-s fraieri !!

daniel a spus: (mai 3rd, 2014 at 21:32 )

Pai daca e asa atunci va dau in scris ca si Titu Bojin si Ion Mocioalca de la Caras isi vor pierde functiile fiindca PSD nu va scoate peste 35% in niciunul dintre cele doua judete. Ciuma PSD nu are ce cauta in Banat. Acestia sunt cei care ne-au ucis strabunii care au luptat dupa razboi cu arma in mana impotriva puterii comuniste.

Anti-psd a spus: (mai 3rd, 2014 at 22:48 )

Grindeanu sigur face campanie in timis, anti psd.Ce si-ar dori sa scape de Bojin….dar sunt de acord ca ciuma rosie nu are ce sa caute in banat! Tata-socru, nu mai invata ginerele la prosti si minciuni, ca tot in puscarie ajunge si tu o sa te fofilezi ca pana aku’ …ca n-ai nici mama nici tata….caracter zero ,ca toti argati!

Omu' Nou a spus: (mai 4th, 2014 at 11:35 )

Nu va fi cazul. PSD-ul va lua peste 40%. Tineti minte asta. Despre demisii……….. singurul care si-a dat demisia de onoare a fost prof.univ.dr.D.V.Poenaru. Asa OM mai rar !

ilia-srb a spus: (mai 4th, 2014 at 15:51 )

numa asa il schimba pe Bojin,ei stiu ca pe Timis nu i-a veci psd-ul 35% acum vom vedea ce valoare au .

marianan a spus: (mai 4th, 2014 at 16:48 )

Ce faci, d-le Sarbu? Ii indemni la furat voturile? La dat mita? Nici fostii, dar nici voi nu meritati sa fiti alesi!

cjetistul a spus: (mai 4th, 2014 at 17:59 )

sa intelegem ca se va vota pe principiul de turma?
ca nu va conta pe cine,ce, si cum votam?
atunci devine periculos…fenomenul!
votul este>direct,universal,liber asumat etc.
sa votam CU CAP!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top