Via Stoia, Robu arunca noi sageti spre fratii Cristescu

Continuând războiul cu viceprimarul PSD Traian Stoia, primarul Nicolae Robu spune că acesta habar n-are despre ce se întâmplă prin primărie, lucrând, de fapt, pentru Bega Grup. Mai mult, Robu susține că anchetele pe care le-a cerut nu se referă doar la clanurile de romi, ci la toate tranzacțiile suspecte cu terenuri și clădiri care au aparținut statului. Ghici ciupercă, cine s-a îmbogățit în urma privatizărilor dubioase de după 1990?

razboi robu

Războiul declarațiilor între primarul liberal Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia pare să nu se sfârșească așa ușor. Vineri seara, după ce a auzit ultimele declarații ale lui Stoia la adresa sa, Robu a revenit cu un comunicat de presă. După ce a „descoperit” uimit că frații Cristescu nu i-au sponsorizat campania electorală, Robu a trimis câteva săgeți și spre ei. Din start, Robu a afirmat că Stoia n-a făcut nimic în primărie, în afară de îndepărtarea unor climatizatoare de pe fațada unor clădiri. „Nu a recuperat nimic și nu avea cum să recupereze, nefiind de competența unui viceprimar și nici măcar a unui primar să facă așa ceva, ci de competența altor instituții ale statului”, a spus Robu. El a mai afirmat că singura „reușită” a lui Stoia a fost să… scadă veniturile primăriei din chirii și concesiuni.

Robu are și explicația pentru care Stoia nu prea știe ce se întâmplă prin primărie. „Dânsul lucrează, de fapt, pentru Bega Group și în primărie face doar conferințe de presă. Drept urmare, habar nu are ce am reușit eu să finalizez până în prezent și ce am în lucru”, afirmă primarul. El i-a dat însă o replică foarte dură lui Stoia care îl acuzase de unele complicități în domeniul imobiliar. „Dl Stoia și-a făcut însă o frumoasă avere tocmai în acest domeniu. Și nu știu dacă anchetele pe întreaga perioadă de la Revoluție până în prezent pe care le cer eu chiar îl încântă. Pentru că eu cer să se investigheze toate tranzacțiile imobiliare suspecte cu terenuri și clădiri foste ale statului sau municipalității de la Revoluție până în prezent, ale tuturor clanurilor, nu numai ale celor de romi”, a arătat Robu.

De această data aluzia este foarte transparentă, fiind cunoscut faptul că cei mai mari beneficiari ai așa-ziselor privatizări de după 1989 au fost frații Cristescu. Privatizările pe doi lei au transformat mai multe fabrici în fier vechi și afaceri imobiliare. Robu a reiterat ideea că Stoia a făcut publice date din anchete privind afacerile imobiliare, menționând că viceprimarul a fost refuzat de polițiști, în momentul în care a solicitat noi date din dosare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Crasi a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 16:12 )

In sfarsit un primar care are curajul sa desconspire mafia din imobiliare! Bravo primare

Tony a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 20:16 )

. Matrioska psd caca 100 ca Stoia daca-i nevoie, sunt inepuizabili.
Prin ricoseu a lovit in psd, in cristesti si vrea sa dea de pamant si cu complicii abuzurilor din imobiliare, judecatori, militieni, notari, functionari din primarie. Cam astia toti au votat cu psd, stim si de ce.
Daca avea cu adevarat un plan tacea din gura, asa pare mai mult o cedare nervoasa. Un razboi de uzura in care va fi lasat tot mai singur. Face rating, se imbata cu sondaje si va ajunge injurat.

din cei 82% a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 21:58 )

in sfarsit avem un primar adevarat……pe care aal sustinem neconditionat …iar daca e nevoie iesim si in strada …FORZA NICOLAE ROBU

Bucatareasa Marie a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 22:55 )

Poate in sfarsit,dupa 24 de ani,acest infractor va ajunge dupa gratii.Domnule edil dispuneti o ancheta la fostul liceu ind.8,si poate cineva va ciripi despre acivitatea pe timp de noapte a pedagogului”nas borcanat” la internatul de fete din anii 1983-1989!?!

sam a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 09:55 )

ce poate crede un alegator onest si cat de cat informat despre partidul care l-a propus pe acest dinozaur viceprimar al timisoarei

VRS a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 10:16 )

Mai traieste mosu ?
La azil cu pisatul asta ! Cum sa fie asta viceprimarul Timisoarei ?!

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 12:53 )

ROBU SCOATE -L LA PENSIE DE BOALĂ CĂ SA STRICAT DE CAP MOȘU! CU ASEMENEA OAMENII TIMIȘOARA SE DUCE LA VALE!
TIMIȘOARA ESTE CAPITALA BANATULUI ȘI NU ARE NEVOIE DE MOȘI ȘI UZURPATORI DECI ROBU FĂ-I FELU DĂ-I O TRIMITERE LA PENSIE!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

Radu a spus: (noiembrie 10th, 2013 at 13:17 )

O sa iesim in strada sa te sustinem, domnule Robu, cand o sa auzim ca primarul Londrei o sa cumpere palmieri de la Horticultura sa puna si el in centrul Londrei, sa nu se lase mai prejos. …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top