Aș fi un mare ipocrit dacă aș spune că nu m-am bucurat enorm în momentul în care am auzit că frații Becali, Cristi Borcea, Meme Stoica sau Gigi Nețoiu au ajuns la pușcărie. M-am și grăbit să scriu despre „marțea albă” a Justiției române, splendidă replică la „marțea neagră” a politicienilor care și-au acordat megaimunitate în fața legii. În schimb, în privința lui Gică Popescu nici nu m-am bucurat, nici nu m-am întristat. Mi-a fost fix paralel. E clar că pe Gică Popescu nu-l poți compara cu derbedeii de mai sus, care s-au îmbogățit pe spatele, mai exact picioarele, jucătorilor precum Gică.
Pe de altă parte, când te faci frate cu frații Becali, două dintre cele mai detestabile personaje din România, și nu mă refer strict la fotbal, își asumi niște consecințe. Inclusiv de natură penală! Or, Gică Popescu nu mai este un copil care să nu știe ce face. A știut exact ce face în momentul în care s-a băgat în cocină cu acești indivizi dubioși, puși numai pe rele. (Atenție, Cristi Chivu!) În fine, păcat de fostul mare jucător pentru situația în care se află. Dar, repet, a ajuns exclusiv din vina sa.
În această poveste, o altă chestiune nu este în regulă. Și anume, petiția pentru grațierea lui Gică Popescu, semnată până acum de o droaie de politicieni. Începând cu Crin Antonescu, Victor Ponta sau Valeriu Zgonea. Un demers mârșav, populist, chiar jegos, cu mari conotații electorale. În primul rând, fiindcă nu e corect pentru niște politicieni să facă astfel de presiuni demagogice asupra șefului statului. Mai grav este faptul că aceste semnături nu au nici un efect legal, o cerere de grațiere putând fiind semnată doar de Gică Popescu sau familia sa. Ca atare, e clar că e vorba de un demers absolut demagogic și electoral, politicienii dorind să se agațe de notorietatea fostului fotbalist.
Așa am auzit din gura lui Antonescu că trebuie „să ne apreciem simbolurile naționale”. Despre colegul lui Mihai Viteazu, Valeriu Zgonea, nu te mai miri când afirmă că Popescu e prietenul lui. Întrecându-se în declarații, Popescu a ajuns pentru politicieni mare erou național, ambsador al României, un mare patriot bla-bla-bla. Cât despre patriotism, mai ușor cu pianul pe scări! Popescu a fost un fotbalist, ce-i drept mare, care a jucat pe unde a jucat pentru bani. Cât despre patriotismul său, o singură amintire. Nu, nu mă refer la probabila sa colaborare cu Securitatea. Ci la faptul că, în anul 2000, a condiționat venirea la echipa națională a României de achiziționarea fără licitație a unui hotel în Poiana Brașov. Or, asta nu înseamnă nicăieri în lume patriotism, ci mai degrabă șantaj la adresa propriei țări. Așa că lumea poate să urle și să semneze orice petiție. Dar s-o lase mai moale cu patriotismul lui Popescu.
P.S. Răzvan Burleanu, care mi se pare pe zi ce trece tot mai simpatic, a declarat că nu va semna petiția, afirmând că nu vrea să intervină în treburile Justiției. Corect!
Comentarii prin facebook