Cel puțin în Timișoara, liderii partidelor de dreapta spun că o colaborare anti-PSD ar fi un lucru bun, chiar sănătos. Ideea a fost lansată recent de Societatea Timișoara și e bine că a venit din zona civicului și nu din partea vreunui partid suspectat apoi de restul a fi al dracului de expansionist. E foarte bine, tonic și angajant pentru militantul de dreapta, dar cam atât. Timpul scurt până la alegerile prezidențiale nu lucrează în favoarea acestei idei, cu atât mai mult cu cât munca politică încă influentă a președintelui Traian Băsescu a dus în ultimul an la dezbinare, nu la unificarea dreptei sau a combatanților anti-PSD. De atunci mă tot întreb ce-o fi fost în capul președintelui când și-a propus să rupă PDL, în timp ce, pe partea cealaltă, pesediștii se chinuiau să rupă PNL. Iar explicația cu pasiunea „cotroceanului” pentru o Elenă mi-ar plăcea să cred că este stupidă și nu bolnăvicios de adevărată.
Revenind la propunerea Societății Timișoara, cred totuși că vine ca un strigăt de luptă, ca un sunet de tobe înaintea cavaleriei fără cai, de la care se așteaptă un efect psihologic în rândul alegătorilor care nu-și doresc președinte clocit în PSD. Căci punerea în practică a unui asemenea plan, cu acordul unor partide care au suficiente motive de ceartă din trecut și prea puține de negociat pentru viitorul apropiat, pare mai degrabă iluzorie. Ce poate oferi Crin Antonescu viitorilor aliați în lupta anti-PSD, când el este principalul vinovat pentru aducerea lui Ponta la putere? În acest context, îndemnul liberalului la lupta cu „hidra” PSD-istă pare mai degrabă o treabă făcută la mișto, în ciuda seriozității cu care a fost lansat. Chiar pertinente fiind, aceste mâhniri din zona de dreapta, apoi orgoliile ieftine dintre lideri și nevoia de tot felul de decontări ar putea fi lăsate pentru altădată, după ce s-ar atinge ținta politică și electorală.
Și fără o unificare prin protocoale a dreptei, electoratul va ști ce are de făcut în toamnă. Este evident că alegătorul din acest spectru politic, sensibil mai instruit decât milogul manipulat de stânga, va vota la prezidențiale candidatul cu cele mai bune șanse de a-l învinge pe Victor Ponta. Cu sau fără alianțe și documente semnate. Pe de altă parte, o unificare solidă a dreptei în aceste luni rămase până la alegerile prezidențiale ar aduce sentimentul că se pot câștiga alegerile și ar mobiliza electoratul vizat pentru o prezență mai bună la vot. Acesta ar fi câștigul real, dincolo de înțelegeri, de cine se va vedea premier când un alt președinte jucător va încerca să refacă, la fel de imoral, majoritățile în Parlamentul României.
Altfel, chiar am senzația că dreapta din România e ca Uniunea Europeană în conflictul cu Rusia. Fărâmițată și incapabilă să renunțe la interese punctuale, dreapta pare să nu aibă prea mari șanse în toamnă împotriva unui PSD monobloc, rapace și mult mai flexibil în felul aproximativ democratic de a conduce partidul și țara.
Comentarii prin facebook