La Zoo inca n-a venit primavara, asa ca programati-va plimbarile mai devreme

Prima zi de primăvară din calendar a fost, la Timișoara, însorită și călduroasă. Astfel, cu mic, cu mare, timișorenii au luat drumul Pădurii Verzi, pentru o mult așteptată plimbare în aer liber la Grădina Zoologică. Cei care au mers însă după-amiază au fost foarte dezamăgiți.

zoo

Unul dintre locurile preferate de plimbare ale timișorenilor, mai ales al celor cu copii, este Grădina Zoologică de la Pădurea Verde. Cei mici sunt întotdeauna încântați să vadă animalele de aici, chiar dacă acestea nu sunt nici foarte numeroase, nici foarte exotice, astfel că, în fiecare weekend cu vreme bună, de când dă căldura, zona devine foarte animată. Așa a fost și sâmbătă, pe 1 martie, în prima de zi de primăvară din calendar. Cei care au ales însă să-și facă plimbarea mai spre după-amiază au avut parte de o surpriză neplăcută. Grădina Zoologică funcționează încă pe orarul de iarnă, astfel că accesul vizitatorilor nu este permis decât până la ora 16,30. Paznicul de la poarta Zoo a avut ingrata misiune de a la transmite părinților că nu mai au voie să intre. „Asta e, nu am știut. Veneam mai repede un pic, dar nu ne-am gândit că se închide așa repede, e doar 4 și jumătate”, ne-a spus un tătic. La fel ca el, mai multe familii au făcut, dezamăgite, cale întoarsă. Până pe 14 aprilie, Grădina Zoologică din Timișoara funcționează după orarul de iarnă, între orele 10 și 17. În intervalul 15 aprilie – 30 septembrie, ea va fi deschisă între orele 10 și 20. Indiferent de orar, accesul vizitatorilor este permis cu maximum jumătate de oră înainte de închidere. Pentru o familie – mama, tata și copilul – biletul costă cinci lei. În fiecare luni, Grădina Zoologică este închisă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

zebra a spus: (martie 1st, 2014 at 23:47 )

jumate din animale au murit, ce sa o mai deschida?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica vrea să își betoneze poarta! Încă un transfer, neașteptat

Moșoarcă – portarul care a dus greul anul trecut și merita mai mult în acest sezon, Traia – jocuri slabe, Enășescu – portar titular în acest sezon, au fost gardienii echipei până acum, iar în această iarnă a venit pe același post Sebastian Micu, iar acum clubul a mai anunțat un transfer în poartă. Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica vrea să își betoneze poarta! Încă un transfer, neașteptat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare

Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria
Timișoara produce discurs de metropolă, dar rezultate de oraș mic. Nu entuziasmul lipsește, ci puterea reală de a livra. Orașul vorbește compulsiv despre proiecte, mobilitate, digitalizare. Dar diferența nu se vede în conferințe, ci în șantiere închise; nu în postări, ci în finalizări. Iar aici, Timișoara excelează într-o disciplină rușinoasă: „aproape gata”. Comunicarea a devenit performanță,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara captivă în propriile promisiuni
Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
Ca parte a procesului de digitalizare a serviciilor prestate de Primăria Timișoara, documentațiile pentru obținerea unui Plan Urbanistic Zonal pot fi transmise online încă din prima etapă, fie semnate electronic, fie semnate olograf, pentru a reduce timpul pierdut cu deplasările și a simplifica interacțiunea cu municipalitatea. Așadar, administrația orașului încurajează arhitecții și urbaniștii să utilizeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană dă sfaturi arhitecților locali. Utilizați procedura digitală pentru obținerea unui Plan Urbanistic Zonal
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.