Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiş s-a trezit că unul dintre aparatele care măsoară calitatea aerului din Timişoara este protejat de o perdea de brazi tuia. Brazii sunt plantaţi din metru în metru în jurul staţiei şi sunt la fel de înalţi, aşa că măsurătorile pe care le arată de acum încolo vor fi… aerate!
Prefectul de Timis, in audienta alb-violeta
Liderii galeriei şi preşedintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian, s-au întâlnit cu prefectul Mircea Băcală. Întâlnirea nu a durat mai mult de 10 minute şi a avut loc cu doar câteva ore înainte de mitingul anunţat pentru seara de miercuri.
IPS Nicolae ar putea fi repus in drepturi
Mitingurile de la Timişoara şi miile de semnături adunate pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, mitropolitul Banatului, au avut ecou la Bucureşti. La prima şedinţă a Sfântului Sinod, decizia prin care i s-a retras acestuia dreptul la semnătură ar putea fi schimbată.
Grigore Trif nu mai candideaza la primarie!
PRM Timiş este în stare de şoc după ce legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin este foarte aproape să devină realitate. Grigore Trif este conştient că, într-un astfel de scenariu, nu are nicio şansă în lupta pentru Primăria Timişoara.
Poli acuza incalcarea regulamentelor FRF
Pe site-ul oficial al clubului alb-violet a fost postată citaţia Federaţiei Române de Fotbal, din care, susţin reprezentanţii lui Poli, rezultă una dintre încălcările regulamentelor.
Curatenie in taberele de boschetari
Adăposturile improvizate ale boschetarilor, aflate la marginea oraşului, au fost demolate de poliţişti locali şi reprezentanţi ai Primăriei Timişoara. Autorităţile spun că astfel de acţiuni vor continua.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Timis cumpara la licitatie prezervative
Mai două zile aşteaptă ofertele de la licitaţia publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, care este dispusă să dea aproape 100.000 de lei pentru parfumuri, produse de toaletă şi prezervative.
Aparatura performanta pentru operatii, la „Odobescu”
Operaţii scumpe care, în clinicile private, costă 1.500 – 2.000 de euro, pot fi făcute acum, gratuit, pe baza trimiterilor de specialitate, la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”.
Medicii de familie nu semneaza contractele cadru
Medicii de familie au decis, miercuri, să nu semneze contractul cadru privind asistenţa medicală. De la 1 iunie, pacienţii nu mai pot primi medicamente compensate şi gratuite şi nici trimiteri către specialişti.
Consilierii din Criciova, demisie in bloc
Consiliul Local Criciova o duce din ceartă în ceartă de câţiva ani. Acum, consilierii locali şi-au dat demisia, iar primarul Petru Rosoca a rămas singur. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât, conform legii, cu un an înainte de expirarea a mandatului nu mai pot fi organizate alegeri.
„Reprezentativitatea primarilor va fi afectata”
Gheorghe Ciuhandu nu e prea încântat de legea care permite alegerea edililor localităţilor într-un singur tur. Primarul Timişoarei, aflat la cel de-al patrulea mandat, spune că, graţie noului act normativ, în funcţii pot accede persoane nereprezentative.
Ciuhandu: „Nu stiu de ce nu am juca in campionate straine”
Retrogradarea lui Poli Timişoara a pus pe jar autorităţile locale. Gheorghe Ciuhandu spune că, dacă legile sportive ar permite acest lucru, ar prefera varianta mutării echipei într-un alt campionat, cel sârbesc sau cel unguresc.
A fugit peste granita cu tigarile
A trecut frontiera ilegal şi a fugit de poliţişti după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă. Este isprava unui timişean de 38 de ani care s-a ales acum cu dosar penal, după ce, în februarie, mai fusese prins o dată cu acelaşi fel de „marfă”.
Sepsi cere incetarea contractului in instantele de dreptul muncii
Jucătorul Laszlo Sepsi a deschis o acţiune în faţa instanţelor de dreptul muncii împotriva clubului de fotbal FC Timişoara. Sepsi cere încetarea contractului, după ce gruparea nu şi-a îndeplinit obligaţiile financiare. Demersul său este o premieră în lumea fotbalului.
Hot urmarit de austrieci, prins la Timisoara
Un bărbat care a fost condamnat de autorităţile române pentru furturi din locuinţe începând cu anul 1989 a fost prins de poliţişti. Pe numele lui exista un mandat de arestare emis în luna aprilie de autorităţile austriece pentru furt şi distrugere.
Apartamente mai ieftine in Timisoara
Piaţa imobiliară timişoreană a înregistrat o nouă scădere, în mai. Comparativ cu începutul anului, locuinţele s-au ieftinit cu 3%. Comportamentul pieţei imobiliare din Timişoara este atipic, în comparaţie cu restul regiunilor ţării, unde apartamentele şi casele s-au scumpit uşor.
Timisorenii ies in strada impotriva FRF
Asociaţia Suporterilor Druckeria va organiza, miercuri seară, cu girul autorităţilor publice locale, un miting în centrul Timişoarei. Protestul e programat să înceapă la ora 19.
Lalele in copaci, din patru in patru ani
La Reşiţa au înflorit lalelele în copaci. Oraşul cărăşean este primul din România unde cresc nişte arbori ciudaţi care înfloresc, primăvara târziu, sub forma unor lalele.
Artistii cer amanarea dezbaterii publice organizate peste noapte de PMT
Discutarea mutării Liceului de Arte Plastice în spaţii modulare, în curtea Şcolii Generale 9, a fost scoasă de pe ordinea de zi a şedinţei CL. Primăria s-a hotărât brusc că vrea dezbatere publică în 2 iunie, însă termenul este considerat prea scurt de reprezentanţii şcolii.
Finantarea pentru deponeul de la Ghizela ar putea fi semnata in iunie
Cel mai probabil, în luna septembrie, deponeul de la Ghizela va avea un operator. Acesta va fi stabilit în urma unei licitaţii, care este posibilă după ce CJ Timiş a primit, în sfârşit, raportul cost-beneficiu al deponeului.