Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că, din cauza lucrărilor de consolidare a unui pod din Sânnicolau Mare, circulaţia în zonă va fi restricţionată pe ambele sensuri de mers.
Scoala de vara la Sasca Montana
Fundaţia „Pentru Voi” organizează, în perioada 20-25 iunie, la Sasca Montană, o şcoala de vară pentru 60 adulţi cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Centrului de zi „Împreună”.
Petrecere in Porky’s
Joi seară, în Complexul Studenţesc, Porky’s Pub a dat, ca de obicei, startul distracţiei. „Reţeta” este deja cunoscută: băutură cât cuprinde, dansuri pe mese şi muzică pentru toate gusturile.
Bourceanu, Pantilimon si Zicu, sechestrati de Finante?
Scandalul de la Poli continuă. În scenă a intrat, joi, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, Mircea Călin, care a declarat că există sechestru pus pe mai mulţi jucători de la FC Timişoara. Marian Iancu îl contrazice.
Program de distractie
Concerte şi petreceri de tot felul – aceasta este oferta cluburilor din Timişoara pentru sfârşitul de săptămână care se apropie cu paşi repezi. Distracţia începe, ca de obicei, joia, cu piraţi, karaoke şi nu numai.
Boncea: „Pe cine sa cred? Pe Traian Basescu din 2006 sau pe Traian Basescu din 2011?”
Flavius Boncea şi Oscar Berger au primit, în luna mai, „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”. Sunt ultimii timişoreni decoraţi de Majestatea Sa Regele Mihai I. Flavius Boncea a atacat în termeni duri afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Majestăţii Sale.
Lorin Fortuna e convins: omenirea nu mai prinde sfarsitul anului!
Pastorul american Harold Camping a prezis, degeaba, că sfârşitul lumii vine pe 21 mai. La două săptămâni după data anunţată, a suferit un atac cerebral şi încă se recuperează. Timişoreanul Lorin Fortuna spune acum că, de fapt, la data anunţată de american a început Judecata de Apoi. Sfârşitul lumii e şi el foarte aproape.
Bastionul, total neinteresant pentru investitori
A treia licitaţie pentru adjudecarea spaţiilor din Bastionul timişorean a fost anulată. Ea ar fi trebuit să aibă loc joi, dar nu s-a prezentat nici un doritor.
Ciuhandu cere demisia lui Basescu si scuze publice din partea presedintelui
Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei şi preşedintele PNŢCD Timiş, consideră că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia, după ce a afirmat că abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare a intereselor României.
Rapita in miezul zilei de fostul iubit
S-a săturat de scenele de gelozie ale iubitului ei şi l-a părăsit, dar n-a bănuit nicio clipă că acesta ar fi în stare s-o răpească ziua în amiaza mare. O tânără din Timşioara a trecut, miercuri, prin clipe de groază.
Foc la un depozit de oja si vopsele de par
Incendiu de proporţii, joi, în localitatea timişeană Parţa. Un depozit de lacuri de unghii şi vopsele de păr s-a făcut scrum din cauza unui scurtcircuit.
A devenit mama la 51 de ani
O femeie de 51 de ani a născut, marţi, prin cezariană, la o clinică privată din Timişoara o fetiţă de trei kilograme. Din cauza vârstei, mama a urmat un tratament strict, pentru a putea păstra sarcina.
Basescu vs. Mos Craciun
Obiectiv: Mos Craciun se bate cu Basescu pentru suprematie de Craciun. Esti cu Mosu sau cu Basescu? Trebuie sa iti bati oponentul cu bulgari de zapada, loveste in puncte cheie ca sa ii iei multa viata si arunca cu obiecte in el pentru bonus de lovituri. Bataia prezidentiala trebuie sa determine cine coordoneaza Craciunul. Controale:…
Si ce-i daca ies ungurii-n strada?!
La urma urmelor, toţi ungurii ies măcar o dată pe zi în stradă, fie că merg la serviciu, la cumpărături sau cu drujba la pădure. Totul este să nu iasă toţi deodată. În cazul în care ei socot că e bine să iasă concomitent pe „utca”, ce-ar putea totuşi să se întâmple?
Inchisoare pe viata pentru cei care l-au ucis pe Marian Cozma
Tribunalul din Veszprem i-a condamnat, joi, la închisoare pe viaţă pe Sandor Raffael şi a lui Gyozo Nemeth, ucigaşii handbalistului român Marian Cozma. Cel de-al treilea inculpat în acest caz, Ivan Sztojka, va sta după gratii 20 de ani.
Adrian Severin a ramas fara imunitate
Parlamentul European a aprobat, joi, ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin. Acesta susţine că scandalul în care a fost implicat este rezultatul unor „manevre obscure”, prin care s-a urmărit decredibilizarea sa, şi spune că acum poate începe ancheta pe care a solicitat-o.
Iancu pleaca de la Poli daca TAS ii da dreptate!
Marian Iancu este sigur că Poli va avea parte de un tratament corect la TAS şi că are şanse foarte mari ca echipa pe care o finanţează să continue în Liga I. Mai mult, la sport.ro, Marian Iancu a lăsat de înţeles că alb-violeţii au şanse mari să joace chiar şi în preliminariile Ligii Campionilor.
Poli continua la TAS, Bistrita a depasit termenul
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a pus în aplicare hotărârea Comitetului Executiv din 20 iunie, cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar. Poli şi Bistriţa au dreptul să conteste decizia Curţii de Apel la TAS, însă echipa lui Pădureanu a depăşit termenul.
Poli se bazeaza pe TAS
Federaţia Română de Fotbal a programat meciurile de baraj pentru promovarea în Liga I, deşi nu există încă o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
„Primarul noptii” si alte „pasari de noapte”, interdictie de la Epure
Dorin Epure, patronul de la Heaven şi Zambara, nu este străin de termenul interdicţie. Exemplul tinerei de 33 de ani care nu a fost lăsată să intre în Heaven, pe motiv că este imobilizată într-un cărucior, este cel mai recent din „lista” fostului milițian.