Poli Timisoara, un nou inceput

Așadar, începând de marți, Poli Timișoara va avea o nouă conducere. E deja o certitudine. La fel și faptul că întreaga responsabilitate va cădea de acum înainte pe umerii tandemului Ioan Timofte – Dan Alexa. În al 12-lea ceas, cei care răspund de destinele clubului au realizat, în fine, că nu se mai poate continua în debandada în care a ajuns echipa. Mai bine mai târziu decât niciodată, dar să sperăm să nu fie totuși prea tardiv. În mod cert, mult așteptatele schimbări vor avea menirea să revigoreze clubul din temelii. Precum o construcție, o echipă de fotbal are nevoie de mai mulți piloni de susținere. În cazul de față, trei centrali și unul auxiliar: conducere administrativă, conducere tehnică, jucători plus public. Cum se vor schimba însă acești „piloni” în urma schimbărilor anunțate?

Conducerea administrativă. Ca să fiu bine înțeles, când vorbesc de administrație nu mă refer doar la acte contabile și hârțogărie, ci la întregul suport logistic de care are nevoie o echipă. Or, la Poli e o adevărată bulibășeală din acest punct de vedere. Poli este clubul cu cei mai mulți președinți, directori, manageri, consilieri, consultanți, scouteri, povestitori și băgători de seamă din sud-estul Europei. În genere, aleși pe sprânceana criteriului politice. Auziți numai câte comiții și comitete conduc clubul: Consiliul Director, Divizia Sportivă, Divizia Administrativă, Consiliul Consultativ. Cei mai mulți dintre oamenii care populează aceste comiții trec pe la club doar când se fac plăți la casierie. Fiind bani publici, se muncește ca la stat. Stat degeaba adică. Are cineva vreo responsabilitate? Evident că nu, răspunderea e difuză, așa cum sunt și sarcinile.

La o adică, Staicu dă vina pe Rosenblum, Rosenblum pe Velcea, Velcea pe Bungău, Bungău pe Jackie Ionescu, Ionescu pe cine-i mai iese în cale. Cu o asemenea conducere, normal că ajung la Poli niște exemplare gen Furtado, bune la orice, inclusiv la popice sau scuturat prunii, numai la fotbal nu. Dacă Timofte va primi mână liberă – și după câte știu, o va primi, că nu-i mai de joacă de aici înainte – toate aceste golănii vor dispărea. Avem nevoie de rigurozitate și seriozitate, nu de caterincile atât de caracteristice lui Rosenblum. O rigurozitate pe care Timofte poate să o aducă la pachet cu experiența acumulată la cluburile mari unde a jucat. Ca să nu mai spun că zecile de băgători de seamă din conducerea clubului nu văd într-o lună meciurile la care merge săptămânal Timofte. Mă refer la jocuri din eșaloanele mici, unde poți descoperi oricând nume noi. Și ne mai trebuie un om cunoscut la nivel național, care să pună presiuni atunci când e nevoie. De exemplu, când te defavorizează arbitrii, așa cum s-a mai întâmplat în ultima perioadă.

Conducerea tehnică. Poli a început campionatul cu Vali Velcea și n-a făcut-o chiar rău. Numai că victoriile obținute cu entuziasm au lăsat locul unor eșecuri mari, iar Velcea a fost dat la parte. Cu Șunda jocul scârțâia puternic, dar toată lumea era mulțumită cu victoriile mincinoase aduse cu mult noroc. Or, norocul nu ține la infinit, așa cum s-a și întâmplat. Ideea este că echipa nu mai joacă nimic, totul e la întâmplare. Jucătorii nici nu știu să stea în teren. E clar, Dan Alexa nu are experiență ca antrenor. Dar va aduce cu el o motivație în plus, mai mult elan și ambiție. Va fi antrenorul din teren care își va cravașa colegii de joc. Și măcar de rușine, ceilalți vor pune mai mult osul.

Jucătorii. Este inexplicabil cum unii jucători care au dat randament bun în tur, acum nu se văd pe teren. Cele mai bune exemple Szekely și Bărbuț. E inexplicabil cum jucători cu experiență, precum Scutaru, gafează meci de meci. Se pare că la nivelul jucătorilor există un grad ridicat de indisciplină și nimeni nu are forța de-a face ordine. Or, tandemul Timofte – Alexa cred că va putea să coboare milităria din pod. Dacă nu vor cu binișorul, atunci prin măsuri mai dure. Altă soluție nu există. Plus că Poli câștigă un jucător la mijlocul terenului: Dan Alexa.

Publicul. Și aici cred că revenirea celor doi ar putea readuce lumea în tribunele de pe „Dan Păltinișanu”. Fie și fiindcă avem de-a face cu un nou început pentru Poli. Un început care, în mod normal, trebuia să aibă loc în urmă cu doi ani. Debandada cu iz politic de la nivelul clubului va lăsa loc profesionalismului. (Sau meritocrației, cum îi place să spună primarului Robu.) Iar profesionalismul, dublat de faptul că la mijloc sunt oameni care au fost adulați pe „Dan Păltinișanu”, nu are cum să nu producă o anumită emulație la nivelul iubitorilor lui Poli. Ar mai fi un regret aici. Că în acest proiect nu se află și Cosmin Contra, care ar fi venit la un moment dat. Dar n-a fost chemat, fiindcă impunea ordine și înlăturarea politrucilor…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

31 comentarii pentru acest articol

daca..... a spus: (martie 16th, 2014 at 18:28 )

daca apare si codrea, se impute treaba de la inceput, ca asta e bagat in k politica cu drukeria pana-n gat ca i-au promis ca-l fac consilier

teo musante a spus: (martie 16th, 2014 at 19:03 )

Nu e fantastic dar e mai bine . Macar din teren , Alexa va vedea ca Scutaru e varza , ca Boldea nu pune osul si ca Mera e mai bun ca stoper decat ca fundas dreapta . Cand intra Belu cu Alexa e altceva decat Popovici si Boldea . Mansour poate fi in tandem cu Szekely . Prevad un : N CLARO – PETROVIC MERA SERONI MORARJIU – BELU ALEXA TRANDU NANU – MANSOUR SZEKELY

codrea a spus: (martie 16th, 2014 at 20:19 )

nu inteleg de ce va agitati cu echipa asta? primul care a postat zicand de politica e hazliu! adica, acs e ce? nu e tot o echipa politica?

iancu jianu a spus: (martie 16th, 2014 at 20:21 )

pana nu schimbati adevarata conducre, adica pe robu, degeaba. tot in B e calea!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 16th, 2014 at 20:23 )

ORICE SCHIMBARE ÎN BINE ESTE PERFECTÂ ȘI PRIMITĂ!HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU VASLUI!YESSSSSSSS!YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Soro a spus: (martie 16th, 2014 at 20:55 )

Hei hei

Soro a spus: (martie 16th, 2014 at 20:55 )

Hei

Soro a spus: (martie 16th, 2014 at 20:59 )

Doamne, a venit si ziua asta. Afara cu relicvele din club. Staicu, bungau, rosenblum, Maier sau velcea, Jackie, la revedere. A-ti supt destul. Jidane du-te la liceu, ești un incompetent. Tim e soluția buna, dar trebuie sa se descotoroseasca de astia. Sa vina cu alte idei, păcat ca nu poate cu contra, dar e bine si cu alexa. I-l vad si pe micsa înapoi, decit rosenblum, papagalul ăla. Hai tim la treaba, vei reuși, cu oamenii care ii aduci. Bafta si la alexa.

Inceputul.... a spus: (martie 16th, 2014 at 21:32 )

…sfarsitului. Desi roaba incearca o noua lovitura de imagine, Recasul nu poate fi salvat de la desfintare cu astea, mai trebuie si ceva futbol, lucru cam greu de gasit la cei careacum ocupa abuziv arena Dan Paltinisanu.

antirob a spus: (martie 16th, 2014 at 22:12 )

alt nou inceput??? Bah, voi cate inceputuri aveti, nu v-ati plictisit sa tot incepeti? Un inceput pentru fiecare acesist, total 3 inceputuri:))))
in timp ce sfarsitul va bate la usa :))))

PS : daca aveti crize de identitate, rog consultati buletinul, CNP-ul = certif de identitate sportiva.

POLI REVINE a spus: (martie 16th, 2014 at 22:51 )

Adevarata POLI se pune pe picioare! se poate observa si din explozia de postaci drukeri, care parca au inebunit, au sarit in cap pe taste si cred ca de data asta pe gratis, numai din cauza de spume la gura….

@ antirob ingo a spus: (martie 16th, 2014 at 22:54 )

voi nu aveti buletin,asa ca de unde CNP, cat despre certificatul vostru de nastere, din pacate e la ROBU , nu la horza

@ antirob @ codrea @ inceputul a spus: (martie 16th, 2014 at 22:55 )

mai baieti nu numai ca miroase, dar chiar pute a sfarsit, dar pt. WC – ASU !!!!

Sosoo a spus: (martie 17th, 2014 at 08:00 )

Afara si cu Jackie, e un încurca lume pe acolo. Mai e fiul lui musat ajuns acolo pe spatele lui tata, un sifonar celebru, care spune tot la staicu. Dar na, copilul are mașina. De la club, se plimba pe banii noștrii si imbirliga si el pe cine poate. Așa ca…out jr musat. Nici tata nu e mai bun, el e cu spriturile, dar mai si face cite ceva. E prieten cu jidanu, dar se vad ei la băut dupa. Afara toți, Jackie, musat jr, Maier, bungau,, staicu, velcea, rosenblum.

SAM a spus: (martie 17th, 2014 at 09:29 )

in sfarsit o decizie corecta……acum urmeaza partea grea,..finantare pe masura deciziei

@sosoo a spus: (martie 17th, 2014 at 10:12 )

Perfect adevarat . Musat jr. e un marlan imputit care isi imbarliga colegii si colegele in fata sefilor in fiecare zi ,lingandu-l in cur pe mosul Bungau care crede tot ce minte marlanul .
O scarba de om , sper ca Alexa si Timofte sa scape de labagii ca asta , sau poate o sa fie ei cei linsi in cur !!!

maria a spus: (martie 17th, 2014 at 10:26 )

SOSO, cu siguranta esti un coleg/colega frustrat/a . Invidia se citeste de la o posta.Si probabil tu vei fi primul/prima persoana data afara din club :)))

the new begining a spus: (martie 17th, 2014 at 10:43 )

Poli Timisoara, un nou inceput al sfarsitului

@the new biginig a spus: (martie 17th, 2014 at 11:13 )

sigur te-ai gandit si te-ai referit la asu carasu Poli !

viagra a spus: (martie 17th, 2014 at 12:20 )

bah, da astia din conducere pe care ii injurati acum, nu i-ati lins in dos? doar au fost pusi de infantilul robu! aveti o gramada de inceputuri voi astia de la acs. ca impotentii, care tot incearca, dara tot fara finalizare sfarsesc.

@viagra a spus: (martie 17th, 2014 at 14:35 )

mai ia,mai ia ca sunteti abia in liga A PATRA,va mai trebe viagra la greu!

Maria a spus: (martie 17th, 2014 at 21:19 )

E de inteles invidia, tu nu vei putea ajunge la valoare lui Musat sau a lui fi’su nici daca te mai nasti o data. Esti si vei ramane un muritor de rand,un mancator de rahat.Viata este dura cu unii,sunt convinsa ca a fost si cu tine! Si cu siguranta iti vei mai lua suturi in fund,obisnuieste-te cu asta. Maine este o noua zi in care trebuie sa-l slugaresti pe Bungau & Co :))) offff tristule

@Maria a spus: (martie 17th, 2014 at 22:49 )

N-am cum sa fiu dat afara , eu sunt Staicu !!!
Si pt ca m-ai facut mancator de rahat ,maine , am sa-i pun pe cei doi idoli ai tai ( Musat si Musat jr) , sa manance rahatul in locul meu ,asa ca pedeapsa .

Ha ha ha !

blue a spus: (martie 17th, 2014 at 23:45 )

Vin alegerile pentru parlamentul european, deci trebuia facut ceva si pentru fraieri, ca poate sar cativa si pun stampila. Cat despre performanta, am mai zis-o si alta data: politicul si performanta inca nu s-au intalnit si nu se vor intalni vreodata, indiferent cine e antrenor.

laurentiu a spus: (martie 18th, 2014 at 08:29 )

Timisoara va retrograda !

Ovi @ soso a spus: (martie 18th, 2014 at 08:35 )

Prietene,esti pe langa subiect .

@laurentiu a spus: (martie 18th, 2014 at 11:24 )

vrei sa fi un fel de Nostradamus, dar de fapt esti Nostrahabarnamus

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 18th, 2014 at 14:31 )

POLI TIMIȘOARA NU VA RETROGRADA NICIODATĂ!!ÎNSĂ PÎNĂ LA PERFORMANȚĂ MAI SÎNT SCHIMBĂRI DE FĂCUT!!PE MOMENT EVITAREA RETROGRADĂRI!!ÎN REST NE MAI INTERESEAZĂ UN INVESTITOR SERIOS!!NU MARIAN IANCU!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (martie 18th, 2014 at 18:02 )

Poli nu va retrograda , mai sunt alti fraieri mai jos . Alexa a vazut toate meciurile noastre pe internet , stie plusurile si minusurile , are licenta PRO , ce mai vreti ? poate pe Dorin Micsa sa-l aducem inapoi in staff-ul echipei .

calin a spus: (martie 19th, 2014 at 00:22 )

Schimbarea e foarte buna dar trebuia facuta mai demult. Poli are de jucat cu Steaua, Petrolul si Astra printre altele. E foarte nasol, iar Viitorul, Chiajna si Botosaniul vad ca aranjeaza meciuri la greu.

@@Sosoo a spus: (martie 20th, 2014 at 05:28 )

Habar nu ai ce vorbesti ,Musat jr.munceste mult si este copilul de mingii la toti frecangii de acolo .Intreaba jucatorii si ai sa te convingi,dar poate ca tu ai ceva personal cu Musat Jr. Hai Poli

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top